Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Conductă de gaz spartă, în timpul unor lucrări în Bascov. 120 de oameni au fost evacuaţi iar traficul, oprit

O conductă de gaz a fost spartă în timpul unor lucrări în comuna Bascov, Argeş. 120 de persoane dintr-o clădire au fost evacuate iar circulaţia în zonă este oprită.

de Redactia Observator

la 29.08.2023 , 14:19

"La faţa locului intervin patru echipaje de pompieri cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD. A fost anunţat şi distribuitorul de gaze pentru luarea măsurilor ce se impun. Întrucât scurgerile sunt însemnate cantitativ, au fost evacuate persoanele de la o clădire de birouri din apropiere şi s-a oprit traficul în zonă", se arată într-o informare transmisă de ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, aproximativ 120 de persoane au fost evacuate de autorităţi. Reprezentanţii ISU Argeş au anunţat, ulterior, că a fost oprită furnizarea gazelor pe conductă.

Circulaţia restricţionată din cauza valorilor ridicate

Vezi și

"Au fost efectuate măsurători în proximitatea avariei, iar nivelul concentraţiei de gaze este de 0%", se precizează într-o informare transmisă presei.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, din cauza incidentului a fost restricţionată circulaţia pe ambele sensuri ale DN 7, valorile de trafic fiind ridicate atât spre autostrada A1, cât şi spre Râmnicu Vâlcea. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Conductă de gaz spartă, în timpul unor lucrări în Bascov. 120 de oameni au fost evacuaţi iar traficul, oprit