Noua centrală pe gaze Mintia, cea mai mare din UE, începe livrarea de energie electrică în sistemul național
Mass Global Energy Rom, compania controlată de omul de afaceri iordanian Ahmad Ismail Saleh, care dezvoltă noua centrală pe gaze de la Mintia, cea mai mare de profil din UE dezvoltată pe un singur amplasament, cu putere instalată totală preconizată de circa 1.700 MW, a fost înregistrată oficial ca producător de energie aflat în perioada de probe, semnând actele provizorii prin care îşi asumă responsabilitatea privind echilibrarea, relevă date analizate de Profit.ro.
Documentaţia permite Mass Global Energy Rom, pe perioada probelor, să producă energie în dezechilibru şi să o livreze în sistemul energetic naţional (SEN), scrie News.ro care citează Profit.ro.
Compania va notifica zilnic producţia planificată a centralei de la Mintia, în conformitate cu programul de probe aprobat de operatorul de transport şi sistem (OTS) Transelectrica.
Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru energia electrică produsă în perioada probelor, Mass Global Energy Rom va primi de la Transelectrica, pentru fiecare MWh produs, valoarea cea mai mică dintre preţul de închidere al pieţei spot pentru ziua următoare (PZU) din fiecare interval de decontare a dezechilibrului şi valoarea de 400 de lei, dacă preţul în intervalul respectiv este pozitiv, explică Profit.ro.
Dacă preţul este negativ, producătorul va plăti OTS, la respectivul preţ, contravaloarea energiei electrice produse în acel interval şi livrate în SEN.
Contractul de racordare dintre Mass Global Energy Rom şi Transelectrica prevede ca termen de punere în funcţiune la puterea totală preconizată de 1.677 MW data de 30 iunie 2027, cu precizarea că, până la realizarea reconductorării liniei electrice aeriene (LEA) 220 kV Mintia-Timişoara, puterea maximă care poate fi evacuată este de 1.448,2 MW.
Pe de altă parte, se preconizează că, până la finalul anului în curs, 2026, la Mintia va putea intra în producţie comercială o capacitate de generare de 1.100 MW, deja finalizată, pentru alţi 190 MW fiind aprobată o prelungire a termenului de punere în funcţiune, până la 31 decembrie 2027.
