Observator » Evenimente » La 23 de ani, Ionuţ s-a înecat sub ochii prietenului său, după ce s-au răsturnat cu skijetul în Mehedinţi

Video La 23 de ani, Ionuţ s-a înecat sub ochii prietenului său, după ce s-au răsturnat cu skijetul în Mehedinţi

Ana Maria Munteanu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 05.08.2026, 17:40 | Modificat la 05.08.2026, 17:41

O noapte de distracţie s-a încheiat tragic, în Clisura Dunării. Doi tineri, de 23 și 15 ani, au căzut în apele fluviului, după ce skijetul cu care se plimbau s-a răsturnat. Doar unul a fost recuperat în viaţă, şi asta pentru că adolescentul purta vestă de salvare. Un detaliu ignorat în continuare de mulţi, în ciuda numeroaselor accidente pe apă. Tânărul care conducea ambarcaţiunea, fără vestă şi fără permis, este şi acum de negăsit. 

Dubova, Clisura Dunării. Era deja întuneric când Ionuţ a luat skijet-ul pensiunii la care lucra ca să se plimbe cu băiatul de 15 ani, cazat acolo împreună cu sora sa. Tânărul de 23 de ani nu avea însă permis. Martorii spun că, la un moment dat, ambarcaţiunea a lovit o geamandură şi i-a aruncat pe amândoi în Dunăre. Norocul adolescentului a fost că purta vestă de salvare şi aşa a fost recuperat de salvatori.

"Fără lumină, viteză. S-a auzit o bubuitură. Au strigat ajutor că se îneacă". "A intervenit cineva din zonă cu o barcă. Am înţeles că ar fi luat cheia de la patron şi ar fi plecat cu el, oricum mergeau foarte repede fiind noapte nu s-au asigurat şi au dat în balizaj", spun oamenii.

S-a înecat sub ochii prietenului său

Articolul continuă după reclamă

Ionuţ, originar din Filiaşi, judeţul Dolj, este căutat şi acum cu echipamente subacvatice de ultimă generație ale salvamontiştilor din Mehedinţi. De altfel, Poliția de Frontieră a venit în ajutor cu o dronă cu termoviziune.

"Dacă avea vestă, avea șanse, dar nu pot să înțeleg cum au putut să plece fără vestă", mai spune un om.

"Doi tineri de 15 și 23 ani ar fi căzut în fluviul Dunărea după ce s-ar fi răsturnat de pe un skijet în urma impactului cu un trunchi de copac ce plutea PE APĂ. Circulația unei astfel de ambarcațiuni pe timp de noapte e permisă cu respectarea normelor în vigoare", a declarat ag. princ. Ermina Becheanu, purtător de cuvânt IPJ Mehedinți.

Doar că nu toată lumea le respectă. Nu este prima dată când tinerii ignoră pericolul pentru o distracție pe apă. În 2024, un tânăr fotbalist de 19 ani a murit după ce a căzut, tot de pe un skijet, condus de un prieten, pe râul Olt. Niciunul nu purta vestă de salvare, iar Flavius nu știa nici să înoate.

Pe acelaşi subiect

Iar acum 3 ani, pe Lacul Snagov de lângă Capitală, o tânără de 27 de ani și-a pierdut viața, în urma unei curse periculoase cu skijetul, la o petrecere a unui club nautic.

Intrarea cu skijetul nu este însă permisă oriunde. Este voie pe Marea Neagră, pe Dunăre în afara rezervației, dar și pe lacurile navigabile, numai prin coridoare speciale. Accesul este însă interzis la mai puțin de 300 de metri de zonele de îmbăiere și de plaje.

"Un skijet, în primul rând, are voie să îl conducă un posesor de skijet sau un conducător cu permis de ambarcațiune.

Permisul de ambarcațiune pentru lacuri e categoria D, pentru mare e categoria C. Este nevoie de școlarizare pentru a se da examenul practic, apoi se merge să se dea examenul teoretic la ANR", a declarat Gabriel Oprea, reprezentant centru nautic.

Câteva reguli minime de siguranță pot salva însă vieți.

Vesta de salvare este obligatorie, ea trebuie să fie închisă și la fel de importantă este prinderea șnurului de siguranță de vestă sau de încheietura mâinii. Celălalt capăt merge în contactul ambarcațiunii. Avem nevoie și de un fluier pentru a fi reperați mai ușor de salvatori în caz de nevoie. Regulile sunt simple, dar în realitate nu toate persoanele le respectă.