Antena Meniu Search
x

Curs valutar

''Corupţia ucide, dar şi nesimţirea poate face la fel.'' Ambulanţă blocată pe o stradă din Drăgăşani din cauza maşinilor parcate neregulamentar

Un consilier local din Drăgăşani publică, luni, imagini cu o ambulanţă blocată pe o stradă din oraş, în apropierea pieţei, din cauza maşinilor parcate neregulamentar. Echipajul nu a ajuns la pacient şi a trebuit să-l transporte cu targa până la autospecială. ''Corupţia ucide, dar şi nesimţirea poate face la fel'', a transmis consilierul, precizând că Primăria şi Poliţia Locală ar trebui să-şi facă treaba pentru ca astfel de evenimente să nu se mai producă.

de Redactia Observator

la 13.06.2022 , 15:18

- News.ro

''Corupţia ucide, dar şi nesimţirea poate face la fel. Ambulanţa blocată în Drăgăşani de maşinile parcate neregulamentar. S-a discutat de multe ori despre modul în care unele persoane consideră să parcheze autoturismele în mod greşit, obstrucţionând accesul pietonilor şi al altor autoturisme. De data aceasta o viaţă poate fi curmată, din cauza neglijenţei şi a nesimţirii. Ambulanţa nu a putut intra la un pacient cu probleme, în zona pieţei agro-alimentare din Drăgăşani'', a scris, luni, pe Facebook, consilierul local Marian Roşca.  

Potrivit acestuia, ''este şi datoria autorităţilor locale, Poliţie (Locală) şi Primărie, să se asigure că oamenii au unde parca şi că nu se parchează neregulamentar, blocându-se căile de acces''. Consilierul publică două fotografii, pe care precizează că le-a primit de la cetăţeni. în imagini se vede cum autospeciala este blocată, iar ulterior se vede cum pacientul este transportat cu targa spre Ambulanţă, printre maşinile parcate.  

Mai multe persoane au comentat la postarea consilierului, acuzând inconştienţa celor care nu-şi dau seama că autospecialele de intervenţie trebuie să poată interveni în orice situaţie. ''Doamne fereşte! Cum se poate aşa ceva o viaţă e mult mai importantă decât să stai în scaun şi să aştepţi doar să primeşti.... Căile de acces sau chiar trotuarele nu ar trebui blocate niciodată'', a scris o femeie.  

Articolul continuă după reclamă

''Ferească D-zeu de un incendiu. Inconştienţă şi nepăsare'', a scris, la rândul său, un bărbat.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » ''Corupţia ucide, dar şi nesimţirea poate face la fel.'' Ambulanţă blocată pe o stradă din Drăgăşani din cauza maşinilor parcate neregulamentar