Video Crima din Sibiu. Ucigaşul Florentinei se droga şi auzea voci care "îi spuneau ce să-i facă". Fusese internat la psihiatrie, dar în zadar
I-a stat alături la greu şi a plătit cu viaţa pentru asta. O tânără de 21 de ani a fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu. Individul de 24 de ani era drogat şi avusese în ultimul an halucinaţii şi episoade de delir. Chiar şi aşa, victima i-a rămas alături, sperând că îl poate ajuta. Prietenii cuplului sunt acum revoltaţi. Spun că ucigaşul a ajuns şi la Psihiatrie, dar a fost externat după numai patru zile, fără ca starea să i se amelioreze.
Mircea Mânzat, bunicul fetei: Eu am crescut-o de la un an şi două luni. I-am fost şi mamă şi tată. Un suflet pierdut. Plâng întruna!
Bunicul Florentinei e devastat de când a aflat de sfârşitul cumplit al nepoatei sale
Tânăra de 21 de ani a fost găsită fără suflare, în apartamentul iubitului. O rană la gât, provocată de un cuţit, i-a fost fatală. Ucigaşul este prietenul ei de 24 de ani. Individul a fugit de la locul crimei, dar a fost prins după câteva ore, în Păltiniş, de jandarmii montani.
Mihaela Ruginosu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu: Potrivit declaraţiei acestuia, se afla sub influenţa substanţelor psihoactive şi pe fondul geloziei a izbucnit un conflict spontan.
- Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un apartament. Tânăra...
- Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului...
- Ultimele clipe din viaţa lui Silviu, strivit sub ochii frăţiorului chiar de şoferul care-l trata ca pe un fiu....
Individul locuia cu chirie în apartamentul din Sibiu alături de un coleg, chiar cel care a găsit cadavrul şi a anunţat poliţia. Florentina era din Făgăraş, dar rămânea frecvent la iubitul care lucra într-o fabrică de plastic din oraş. În ziua crimei, hărmălaia din apartament i-a alertat pe vecini.
Tânărul a încercat să se sinucidă în trecut, spunând că aude voci
Sef de scară: Am auzit ţipete foarte puternice, mobile răsturnate şi nu ştiu ce s-a întâmplat. Şi m-am dus, i-am bătut în uşă şi a deschis doar puţin uşa. Băi, ce se întâmplă la voi? Nimic! Şi mi-a închis uşa imediat.
Locatarii au crezut că e o simplă ceartă între iubiţi. Nu ştiau trecutul ucigaşului. Vasile Ştefan se droga, iar din toamna trecută a început să aibă crize tot mai acute.
Prietenul ucigaşului: La un moment dat a fugit în pădure ca să se sinucidă. Noi când am aflat am mers să-l căutăm şi să-l aducem înapoi. Era complet detaşat de realitate, spunea că aude voci care îi spun că trebuie să facă asta. Că aşa este mai bine.
Ana Grigore, reporter Observator: Prietenii cuplului spun că după tentativa de suicid, individul de 24 de ani a fost internat într-o clinică de psihiatrie. A stat acolo doar patru zile. La ieșire i s-a recomandat să ia nişte medicamente care să îi ţina crizele în frâu.
Prietenul ucigaşului: Şi pe parcursul tratamentului respectiv, la început, încă mai avea căderi şi episoade în care disocia sau auzea voci. Am rămas frapaţi că a fost eliberat după patru zile. Deci în starea în care l-am văzut noi să fie, nu ni s-a părut normal să fie ţinut atât de puţin şi eliberat atât de uşor.
Radu Leca, psiholog: Avem de-a face cu un comportament care a dus la uciderea unui om. Patru zile au reprezentat nimic. Zero!
Florentina a rămas alături de el, sperând că se va schimba
Episoadele au avut loc la începutul relaţiei celor doi. Dar Florentina a rămas alături de cel care avea să-i ia viaţa.
Prietenul ucigaşului: Îl ajuta să se calmeze, să îşi revină. Şi să poată să urmeze o viaţă normală.
Radu Leca, psiholog: Partenerul reprezintă principala posibilă victimă, din toate punctele de vedere. Este obligatoriu să ieşi din relaţie. Este obligatoriu ca tu să nu te nenoroceşti. Este obligatoriu.
Florentina căuta poate familia pe care nu a avut-o niciodată. Tânăra de 21 de ani a crescut fără părinţi.
Bunicul fetei: Mama a plecat afară, în Italia.Tata la Sibiu. Erau despărţiţi. Tata nu se mai ocupa de ea, doar eu singur, de la un an şi două luni.
Florentina va fi înmormântată la Făgăraş. Ucigaşul a fost reţinut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰