Antena Meniu Search
x

Criminala de la metrou, condamnată definitiv. Magdalena Şerban şi-a aflat sentinţa, după ce i-a fost admis apelul

Magdalena Şerban, femeia care a ucis-o pe Alina Ciucu aruncând-o în faţa metroului, în stația Dristor, în 2017, şi a încercat să ucidă o alta în acelaşi mod, a fost condamnată definitiv marţi de Curtea de Apel Bucureşti la închisoare pe viaţă.

Criminala de la metrou, condamnată definitiv. Magdalena Şerban şi-a aflat sentinţa

Magdalena Şerban, femeia care a ucis-o pe Alina Ciucu aruncând-o în faţa metroului, în stația Dristor, în 2017, şi a încercat să ucidă o alta în acelaşi mod, a fost condamnată definitiv marţi de Curtea de Apel Bucureşti la închisoare pe viaţă.

"În temeiul art.421 alin(1) pct.2 lit.a). Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpata Şerban Magdalena împotriva sentinţei penale nr.2218 din data de 26.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală. 

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond: Descontopeşte pedeapsele, complementară şi accesorie, rezultante şi repune în individualitatea lor pedepsele componente. Înlătură pedeapsa complementară şi accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi de a părăsi teritoriul României, prevăzute de art.66 alin(1) lit. h şi j Cod penal. 

În temeiul art. 397 rap. la art. 19 Cod procedură penală respinge, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de partea civilă …. Menţine celelalte dispoziţii. În temeiul art.424 alin(3) Cod procedură penală deduce din pedeapsa principală rezultantă timpul reţinerii şi arestării preventive de la13.12.2017 la zi. 

În temeiul art.275 alin (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată, în cuantum de 65 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei", se arată în decizia defitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în 12 martie 2019.

În 26 octombrie, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea pe viață a Magdalenei Șerban, obligând-o să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obținerea unei ameliorari care să înlăture starea de pericol în condițiile art.109 alin 3 Cod penal.

Decizia instanţei nu a fost una definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. Ceea ce Magdalena Şerban a şi făcut. 

Magdalena Şerban a împins-o pe Alina Ciucu în faţa metroului

Magdalena Şerban a fost trimisă în judecată în 14 mai 2018, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de tentativă de omor şi omor calificat.

”La data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Costin Georgian, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin de două ori, spre liniile de metrou, cu intenţia vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai urma să oprească în staţie şi de a-i suprima astfel viaţa.

La data de 12.12.2017, în jurul orei 19:54, după ce săvârşise infracţiunea de tentativă de omor descrisă mai sus, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, inculpata Ş.M. a împins-o pe C.A. spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, victima C. A. a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a suferit leziuni traumatice care i-au provocat decesul”, au transmis atunci procurorii. 

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Magdalena Şerban, în vârstă de 37 de ani, nu a recunoscut în faţa magistraţilor că ar fi lovit-o pe tânără cu piciorul atunci când aceasta era căzută pe şine şi a susţinut că a avut o stare de "disperare” şi o "decădere” din cauza unei vieţi lipsite de hrană şi adăpost.

Ea a fost arestată preventiv în 13 decembrie 2017, pentru omor calificat şi tentativă de omor, fiind internată la Spitalul Penitenciar Jilava. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Criminala de la metrou, condamnată definitiv. Magdalena Şerban şi-a aflat sentinţa, după ce i-a fost admis apelul