Cu 3 lovituri de cuţit i-a curmat viaţa soţiei în faţa fiicei de 15 ani. Bărbatul s-a confesat apoi preotului
Un individ din Mureş şi-a omorât cu sânge rece soţia, în casa în care cei doi locuiau. S-a confesat, apoi, preotului. Însă păcatul nu putea fi ţinut departe de urechile autorităţilor, iar ucigaşul a fost prins în cele din urmă. Este al nouălea femicid din acest an şi, culmea, fix astăzi, în Camera Deputaților, se votează legea care poartă numele fenomenului.
"Şi-a ucis nevasta. Adică şi-a omorât soţia şi a rămas acolo, la locul faptei". Cu trei lovituri de cuțit, ucigaşul i-a curmat viaţa femeii de 48 de ani, soţia şi mama fetei lor, în vârstă de 15 ani. Tânăra nu a fost martoră la scenele de groază.
Preotul din sat ar fi alertat autoritățile, după ce criminalul i-ar fi mărturisit crima. "Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat şi condus la sediul poliţiei pentru luarea măsurilor care se impun", a declarat Aurica Mate, purtător de cuvânt IPJ Mureş.
Individul în vârstă de 42 de ani lucrează ca taximetrist, iar femeia era angajată la o brutărie din zonă. Vecinii sunt în stare de şoc şi spun că nimic nu prevestea nenorocirea.
Reporter: Oare care a fost motivul?
Vecin: Nu pot să vă zic nimic pentru că nu ştiu.
Reporter: Nu strigau, nu nimic?
Vecin: Nu strigau, nu se certau.
Polițiștii au deschis o anchetă şi încearcă să pună cap la cap toate detaliile, care ar fi putut duce la crima macabră.
60 de femicide doar în 2025
În 2025, aproape 60 de femicide au avut loc. Practic, 5 în fiecare lună a anului. Iar 2026 nu a adus, momentan, nicio schimbare. Acesta e al nouălea femicid din acest an.
Crima a avut loc fix cu o zi înainte de votul Camerei Deputaţilor pe legea Femicidului. Dacă va fi votată, iniţiativa va modifica Codul Penal, astfel încât uciderea femeilor să fie pedepsită mai aspru prin intorducerea de noi circumstanțe agravante la omorul calificat. Asta ar aduce, în final, pedepse mai mari ucigaşilor.
Legea femicidului a fost inițiată anul trecut, după mai multe crime violente, precum cea din complexul rezidenţial Cosmopolis sau cea comisă tot în Mureş de Emil Gânj. Individul este de negăsit şi acum, la opt luni de când şi-a omorât cu bestialitate fosta iubită.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
