Video Cu cât ar urma să se scumpească factura la încălzire în Capitală? PMB urmează să stabilească valoarea subvenției
Căldura şi apa caldă au devenit un lux la noi în ţară. Suntem deja în pragul iernii, iar din când în când, cu puţin noroc, caloriferele sunt călâi. În Capitală sunt avarii peste avarii, iar ţevile vechi, pline de găuri nu mai fac faţă. Din şapte CET-uri, doar trei funcţionează. Şi chiar dacă am avea căldură tot nu avem cu ce o plăti.
Calculele nu sunt oficiale până la această oră, însă ceea ce știm până acum, neoficial, este că pentru agentul termic, prețul pe gigacalorie ar urma să crească de la 206 la 329 de lei. Acesta este prețul la care ELCEN va livra agentul termic, însă la acest cost se adaugă și prețul de transport practicat de Termoenergetica. Acesta este, în prezent, aproximativ de 220 de lei.
Surse din conducerea companiei transmit că și acest preț va crește. În final, costul total pe gigacalorie ar urma să depășească 550 de lei - este, bineînțeles, un cost suportat și de primărie. Primăria urmează să decidă cu cât va subvenționa acest cost.
În acest moment, peste 400 de blocuri, fie nu au apă caldă și căldură sau au, însă sub parametri. Cea mai gravă situație este în Militari, acolo unde un CET nu funcționează deoarece administratorii nu mai au bani pentru gazul necesar pentru producția de agent termic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰