Foto Cu cât se vinde şapca lui Nicolae Ceauşescu. Şi teza de doctorat a Elenei Ceauşescu e scoasă la licitaţie
Mai mult de 30 de obiecte istorice ale familiei Ceauşescu sunt scoase la licitaţie săptămâna viitoare, pe 19 mai, într-un eveniment dedicat ultimului secol de istorie a României, cuprinzând antipozii evoluţiei noastre, monarhia şi comunismul. La Licitaţia de Artă şi Istorie se vinde inclusiv o şapcă a lui Nicolae Ceauşescu şi teza de doctorat a Elenei Ceauşescu.
De controversatul cuplu Nicolae şi Elena Ceauşescu, care a condus România timp de mai bine de 20 de ani, sunt legate numeroase piese care redeschid o fereastră - şi mai multe unghiuri de vedere - către un trecut din ce în ce mai puţin recent, încărcat de negură, dar şi supus, prin curgerea timpului, unei decantări de semnificaţii. Articole vestimentare ce au aparţinut lui Nicolae Ceauşescu şi teza de doctorat semnată de Elena Ceauşescu, dar şi afişe sau fotografii semnate de cuplul dictatorial oferă perspective asupra vieţii lor private, puterii pe care o exercitau, asupra gândirii şi a modului acestora de operare.
Teza de doctorat a Elenei Ceauşescu, scoasă la licitaţie. Preţul de pornire
De numele Elenei Ceauşescu, în licitaţie, este legată teza de doctorat în chimie (având ca temă „Polimerizarea izoprenului”), urmare a căreia Elena Ceauşescu obţine titlul de doctor. Piesa are preţul de pornire de 300 de euro şi face parte din mica serie de 3 exemplare dactilografiate, originale, a cărei realizare era obligatorie potrivit regulamentelor în vigoare în epocă.
Doctoratul în chimie al Elenei Ceauşescu a trezit controverse şi zvonuri, înăbuşite rapid de mijloacele de forţă ale regimului. Teza de doctorat îi deschidea Elenei Ceauşescu un lung drum al unei aşa-zise consacrări ştiinţifice - director al Institutului de Cercetări Chimice din Bucureşti, dar şi membru al Academiei Române, relatează news.ro.
- Criticul de artă Adrian Buga, despre "tabloul de 50 de milioane de euro" descoperit în Bulgaria: Totul este cusut...
- Misterul din jurul tabloului de 50 de milioane de euro găsit în Bulgaria. Ce spun experții despre "semnătura" lui...
- Tablou celebru din colecţia lui Ceauşescu, descoperit în Bulgaria. Suma impresionantă la care este evaluată...
Cu cât se vinde şapca lui Nicolae Ceauşescu
O piesă istorică ce apare în fotografiile de epocă este şapca bărbătească din bumbac, ce i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu. Preţul de pornire al accesoriului vestimentar este de 600 de euro, fiind însoţit de certificatul R.A.P.P.S. eliberat la data vânzării acesteia prin licitaţiile din anii 1991-1993.
În reşedinţa familiei Ceauşescu s-a aflat şi arborat şi steagul PCR din mătase, de asemenea însoţit de certificatul R.A.P.P.S., care, în licitaţie are preţul de pornire de 500 de euro.
În cadrul evenimentului din 19 mai se va scoate la licitaţie şi o inedită sticlă de colecţie de Vodkă „Ceauşescu”. Băutura, în tiraj limitat la începutul anilor ’90, are un preţ de pornire de doar 35 de euro şi este intactă. De remarcat că, în ultimii ani, exemplare similare din micul tiraj au ajuns la vânzare în piaţă pentru preţuri de câteva mii de euro. Dintr-un registru asemănător este barul în formă de glob pământesc cu lampă, sculptat în lemn, decorat cu hartă a României, făcut cadou de filiala P.C.R. Bihor lui Nicolae Ceauşescu şi are un preţ de pornire de 200 de euro.
Între alte piese deosebite din licitaţie se numără şi o inedită fotografie care îl ilustrează pe Nicolae Ceauşescu în mină, împingând un furgonet. Imaginea a fost surprinsă de celebrul fotograf Armand Rosenthal şi are preţul de pornire de doar 50 de euro. Pentru preţul de pornire de 200 de euro vor fi scoase la licitaţie 22 de fotografii care îl ilustrează pe Nicolae Ceauşescu după cutremurul din 1977. Un fragment din corespondenţele lui Nicolae Ceauşescu este lotul format din două cărţi de vizită trimise de fostul dictator către George Macovescu. Piesele au preţul de pornire de doar 75 de euro şi provin din colecţia fostului Ministru de Externe George Macovescu, căruia i-au fost adresate cărţile de vizită însoţite de mesaje de mulţumire.
Piesele care au aparţinut familiei Ceauşescu, alături de alte 300 de obiecte istorice care recreează istoria României de la monarhie la comunism, pot fi vizionate în expoziţia de la Palatul Cesianu-Racoviţă până pe 19 mai. „Un secol de istorie - de la monarhie la comunism. Licitaţie de Artă şi Istorie” va avea loc în format Timed Online Auction, ce presupune desfăşurarea evenimentului de licitaţie exclusiv online, fără prezenţa comisarului de licitaţie, fiind administrat automat de algoritmul platformei Artmark Live 2.0.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰