Video Cum arată și ce dotări are noua corvetă de 223 de milioane de euro a României construită în Turcia
Întâmpinat cu fanfară, Nicuşor Dan s-a întâlnit cu Recep Erdogan în portul militar Istanbul şi a discutat cu preşedintele turc despre securitatea la Marea Neagră. România a cumpărat prima navă de luptă nouă care intră în dotarea Forţelor Navale în ultimele trei decenii. O corvetă uşoară, cu un radar performant şi cu un tun care poate doborî inclusiv drone. Avem bani de încă patru nave de război în programul SAFE, dar ne dorim să ni le construim singuri.
Corveta uşoară Contraamiral August Roman a intrat oficial în dotarea Forţelor Navale Române. După arborarea drapelului României la bordul navei, echipajul a depus jurământul de credinţă.
Ceremonia a avut loc la Istanbul, unde preşedintele Nicuşor Dan a fost primit de omologul său, Recep Erdogan.
Ca de obicei, la festivităţi oficiale, preşedintele turc le-a împărţit bani copiilor din asistenţă.
"Sper, dragi oaspeţi, să înţelegeţi că securitatea este vitală în ziua de astăzi. Cine nu este puternic în teren, nu prinde loc la masă", a transmis Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei.
"E un moment important în evoluţia şi modernizarea Forţelor Navale Române. Există oportunităţi importante de producţie militară comună între Turcia şi România", a spus la rândul său Nicuşor Dan, preşedintele României.
Corveta a fost produsă în Turcia în 2024 şi a fost achiziţionată de România cu 223 de milioane de euro, fără TVA. Preţul include instruirea personalului şi un pachet de suport logistic.
"A trebuit să luăm nava de la zero. Să o cunoaştem din şurub în şurub şi din piuliţă în piuliţă", a precizat un marinar.
O dotare importantă a acestei corvete uşoare este tunul de calibru 76 de milimetri. Care poate lovi ţinte la o distanţă de 16 kilometri. Vorbim de ţinte de suprafaţă precum nave, dar şi aeriene, fie că vorbim de drone, avioane sau elicoptere. Are o cadenţă de 80 de lovituri pe minut. Şi mai important este radarul de pe catarg care poate identifica ţinte de până la 100 de kilometri distanţă.
"Vor urma încă 4 prin programul SAFE şi suntem în acest trend de modernizare a întregului echipament militar", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României.
"Trebuie să fie construite de data asta în România, până în 2030. Este un pas mare ca după lipsa ştirilor de 30 de ani că o navă nouă intră în dotarea Forţelor Navale, acum, într-un interval de 3-4 ani să vedem 5 nave şi să vedem cel mai mare şantier, cum este cel de la Mangalia 2 Mai, salvat şi producând", a delarat Radu Miruţă, ministrul Apărării.
Nava de luptă are 100 de metri lungime şi aproape 15 lăţime. O propulsează şase motoare, poate prinde o viteză maximă de 24 de noduri şi poate îndeplini misiuni timp de 21 de zile consecutive, fără să aibă nevoie de realimentare. La bord există o platformă pe care poate ateriza un elicopter de luptă, dar poate căra şi drone.
