Video Cum au fost păcăliţi medici şi avocaţi prin metoda "coletul". Mesajele păreau trimise de la firma de curierat
Metoda "coletul" a făcut numeroase victime - printre care medici şi avocaţi. Iar unul dintre bărbaţii care au pus la cale escrocheria a fost prins. Are 40 de ani şi a făcut o mică avere. Schema a funcţionat simplu: victimelor li ce cereau datele bancare după ce un presupus colet nu se putea livra.
Totul începe cu un SMS care pare trimis de o firmă de curierat, în care se menționează faptul că un colet nu a putut fi livrat. Mesajul vine însoțit de un link, iar în momentul în care îl deschidem, suntem îndemnați să completăm datele personale și datele cardului bancar pentru o nouă livrare. În realitate, acel link deschide o pagină falsă controlată de escroci, iar în momentul în care introducem datele noastre, nu facem altceva decât să le oferim infractorilor acces la cardurile noastre bancare. Din acel moment, ei pot face tranzacții, dar și comenzi online folosind cardurile noastre.
Un astfel de caz a fost descoperit de polițiștii din Capitală. Aceștia au ridicat un bărbat care a păcălit sute de persoane prin această metodă, inclusiv avocați, medici sau economiști. Acesta a folosit datele acestor oameni și a efectuat peste 130 de tranzacții online, iar prejudiciul se ridică la peste 170.000 de lei.
Specialiștii spun că, în momentul în care primim astfel de mesaje, cel mai simplu mod de a evita să fim păcăliți este să nu deschidem link-urile respective și să luăm legătura direct cu firma de curierat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
