Poliția Capitalei, verificări în cazul terapeutului Ovidiu Dragoș Argeșanu. E acuzat de agresiune sexuală

Poliția Capitalei s-a autosesizat și face verificări după ce în spațiul public au apărut acuzații grave care îl vizează pe terapeutul Ovidiu Dragoș Argeșanu. Mai multe femei susțin că ar fi fost agresate sexual în timpul unor presupuse ședințe de "terapie". 

de Redactia Observator

la 11.05.2026 , 13:27

Poliția Capitalei, verificări în cazul terapeutului Argeșanu. Mai multe victime îl acuză de agresiune sexuală - Facebook / Snoop

Poliția Capitalei s-a autosesizat și face verificări după ce în spațiul public au apărut acuzații grave care vizează un bărbat cunoscut ca "îndrumător spiritual", suspectat că ar fi agresat mai multe femei în timpul unor ședințe prezentate drept terapii alternative. Autoritățile fac apel la persoanele care ar fi fost victime sau martori să depună plângeri la Poliție.

Potrivit unei investigații realizate de publicația Snoop, mai multe femei îl acuză pe Ovidiu Dragoș Argeșanu, care se descrie drept maestru Reiki și parapsiholog, că ar fi recurs la un tipar de manipulare emoțională în cadrul ședințelor individuale. În unele dintre aceste cazuri, femeile susțin că discuțiile despre "energii, blocaje sau vindecare" ar fi fost însoțite de atingeri cu caracter sexual, prezentate însă ca parte a procesului terapeutic.

Ce acuzații i se aduc "maestrului" Reiki

Articolul continuă după reclamă

Unele cliente spun că erau inițial descurajate sau "etichetate negativ", după care li se transmitea că ar avea o "natură specială", fiind numite inclusiv "îngeri întrupați", se arată în investigația Snoop. Ulterior, susțin ele, relația ar fi evoluat într-un context tot mai confuz, în care "autoritatea spirituală" a acestuia ar fi fost folosită pentru a crea dependență și obediență.

Acest individ și-ar fi construit în timp imaginea unui maestru spiritual, medic și terapeut, însă, potrivit investigației, nu ar deține drept de liberă practică în domeniul psihologiei sau medicinei în sensul reglementat de stat. Chiar Ovidiu Dragoș Argeșanu a recunoscut că nu a finalizat rezidențiatul și că nu mai activează în sistemul medical de ani de zile, deși continuă să se prezinte public drept "doctor".

"Eu nu practic medicina", a admis el într-o discuție cu Snoop. A adăugat că nu a făcut rezidențiatul. "Dar sunt medic. Chiar dacă nu mai lucrez în domeniul medical de 20 de ani". Bărbatul deține, din 1999, o diplomă de licență în medicină generală, la Universitatea "Carol Davila" din București, confirmată de reprezentanții instituției. Studiile le-a început însă la universitatea privată Athenaeum, a cărei facultate de Medicină s-a închis în 1995, iar Argeșanu a fost transferat la universitatea privată "Vasile Goldiș", din Arad, au precizat pentru Snoop reprezentanții universităților.

Una dintre tinerele care a apelat la serviciile lui Argeșanu, într-o perioadă extrem de vulnerabilă a vieții, după ce suferise o traumă, povestește calvarul prin care a trecut. Într-una din ședințe, maestrul i-a spus că are "foarte mulți draci" în ea și că e "porno".

"A venit în spatele meu. Mi-a cerut să dau capul pe spate și să mă cambrez". Deși i-a explicat că nu are voie, din cauza fracturii la coloană, el a insistat. "Mă tot trăgea de frunte", a mai spus tânăra, potrivit sursei citate. Atingerile ar fi devenit tot mai nepotrivite, cu caracter sexual. În urma șocului suferit, femeia i-a cerut "maestrului" s-o lase. A plătit 600 de lei și a plecat tremurând.

"A venit pe la spatele meu și m-a prins de sâni. Mi-a luat mâna stângă și mi-a pus-o pe șliț: Scoală-mi-o”, povestește o victimă. "Pot să-l întreb pe Doamne-Doamne dacă pot să te am? M-a pus să mă ridic (…) și m-am trezit, pe la spate, cu mâna (…) pe sub sutien. Dacă faci sex cu mine, îți crește vârsta ancestrală", i-ar fi spus bărbatul unei alte tinere, potrivit sursei citate.

Alte victime, care au ajuns în cabinet ghidate de reputația sa atent curatoriată în mediul online, au relatat experiențe similare, dar multe nu au dorit să discute cu presa, de teamă că Argeșanu le va "ataca energetic".  

Terapeutul respinge acuzațiile de agresiune sexuală ca fiind "prostii". "N-am nimic de comentat. (…) Eu am o conștiință cât se poate de curată", a declarat Argeșanu pentru Snoop. Potrivit jurnaliștilor, a refuzat să răspundă la alte întrebări pe aceeași temă.

Ce spune Poliția Capitalei

În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar fi manifestat un comportament neadecvat față de mai multe persoane, în timpul unor ședințe de terapie, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București s-au sesizat din oficiu și au demarat, cu operativitate, verificări privind aspectele semnalate în spațiul public, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.

Cercetările și activitățile specifice sunt desfășurate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-ar fi produs faptele sesizate.

Totodată, facem precizarea că, în astfel de situații, sprijinul și cooperarea persoanelor vătămate sunt esențiale pentru documentarea completă a cauzei și stabilirea eventualelor răspunderi legale.

Pe această cale, adresăm un apel către toate persoanele care au fost victime ale unor comportamente similare să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să formuleze o sesizare, pentru ca fiecare situație să poată fi analizată cu atenție și în conformitate cu prevederile legale.

Asigurăm opinia publică de faptul că toate sesizările privind posibile fapte de abuz, hărțuire sau alte infracțiuni contra persoanei sunt tratate cu maximă seriozitate, imparțialitate și profesionalism, cu respectarea drepturilor tuturor persoanelor implicate și a cadrului legal în vigoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mai este "Noua Casă" o soluție reală pentru tineri?
Observator » Evenimente » Poliția Capitalei, verificări în cazul terapeutului Ovidiu Dragoș Argeșanu. E acuzat de agresiune sexuală