Video Cum au motivat magistraţii maltezi refuzul extrădării Prinţului Paul al României. Procurorii au făcut apel
Extrădarea prinţului fugar Paul a fost refuzată pentru că ar exista un risc real ca acestuia să i se încalce drepturile fundamentale ale omului. Aşa au motivat, pe scurt, magistraţii maltezi refuzul predării lui Paul Philippe al României, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său. Procurorii din Malta au făcut apel în urma deciziei instanţei.
Magistraţii maltezi îşi motivează refuzul prin prisma faptului că nu ar fi primit suficiente informaţii despre condiţiile de detenţie ale lui Paul Philippe, dacă acesta ar fi extrădat.
Cum au motivat magistraţii maltezi refuzul extrădării Prinţului Paul al României
În ceea ce privește problema supraaglomerării, fără a pune la îndoială declarația autorităților de poliție penitenciară din România, Paul Philippe Al României va primi un spatiu minim de 4mp, nu este clar acestei instanţe dacă acest spatiu va fi comun cu alți deținuți, mai ales că deținuților nu li se oferă camere single și de obicei dorm pe paturi supraetajate. Deși fizic Paul Philippe Al României ar trebui să i se acorde spațiul minim necesar, nu există nicio confirmare că același spațiu
nu va fi împărţit cu alți deținuți, au notat judecătorii.
- Tribunalul din Malta a respins cererea de extrădare a Prinţului Paul în România, pe motiv că drepturile...
- Paul de România, din nou în fața judecătorilor după ce audierea lui a fost amânată de două ori în mai puţin...
- Prinţul Paul rămâne în arest până pe 14 mai. Judecătorii din Malta i-au respins cererea de eliberare prin...
Florica Stoica, secretar Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare: Clar, nu ne putem ridica la nivelul condiţiilor din Germania pentru că nu suntem la acel nivel, dar nu mai avem condiţiile acelea foarte proaste de detenţie.
Judecătorii au mai avut o obiecţie: Poliția Penitenciară Română nu a furnizat niciun detaliu cu privire la mecanismele existente pentru a se asigura că Paul Philippe Al României nu va fi discriminat în timp ce se află în custodie și nu va fi supus unei pedepse sau tratament arbitrar din cauza poziției speciale și unice față de istoria monarhică a României.
Prin urmare, pe baza celor de mai sus, Curtea constată că dacă mandatul de arest european împotriva lui Paul Philippe Al României este executat, există riscul real să fie supus la încălcări ale articolului 4 din Cartea fundamentală ale Drepturilor Uniunii Europene și articolul 3 din Convenția Europeană ale Drepturilor Omului și, pe această bază, refuză să execute prezentul mandat european de arestare.
Jason Azzopardi, avocatul din Malta al Prinţul Paul: Practic, asta s-a întâmplat în ultimele 24 de ore. Ieri am depus o cerere Curţii să grăbească audierile. În această dimineaţă, Curtea mi-a acceptat cererea şi au fost mutate audierile mai devreme luni, lunea următoare dimineaţă.
Decizia nu este definitivă
Decizia instanţei nu este însă una definitivă.
Până când va afla dacă va fi sau nu extrădat, prinţul Paul va rămâne, în continuare, în arestul autorităţilor din Malta deoarece i-a fost respinsă cererea de eliberare pe cauţiune. Magistraţii au dat în primă instanţă o decizie favorabilă acestuia.
Prinţul Paul este singurul fugar care nu a putut fi adus în România anul acesta pentru a-şi executa pedeapsa cu închisoarea.
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei: Avem 300 de fugari aduşi în ţară fără niciun refuz definitiv legat de vreun fugar. Ca vorbim de Italia, că vorbim de Marea Britanie, de Spania sau alte state care ne livrează mulţi fugari. Această situaţie din Malta este prima întâmplare din acest an în fond, speram ca în calea de atac să reuşim să convingem instanţa malteză că argumentele noastre stau în picioare.
Prinţul Paul a fost ridicat de poliţişti la sfârşitul lunii aprilie dintr-un resort de lux din micul stat, acolo unde se ţinea o întrunire a unei organizaţii ce copia Ordinul Cavalerilor de Malta. El a fugit din România în 2020, când a fost condamnat la aproape 3 ani şi jumătate de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa și a pădurii Snagov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰