Video Paul de România, din nou în fața judecătorilor după ce audierea lui a fost amânată de două ori în mai puţin de o săptămână. Autoritățile române cer extrădarea
Astăzi, Paul Philippe al României va ajunge din nou la audieri, în faţa judecătorilor, după ce audierea acestuia a fost amânată de două ori în mai puţin de o săptămână.
Se judecă o cerere de extrădare formulată de autoritățile juduciare românești. E vorba despre executarea unei pedepse de 3 ani și patru luni de închisoare, în dosarul retrocedării ilegale a fermei regale de la Băneasa.
Paul Philippe al României va ajunge din nou la audieri
Trebuie să că, inițial, această condamnare a fost inițiată în 2020. Paul al României a fost dat în urmărire în decembrie 2020 după ce autoritățile nu l-au găsit la adresa de domiciliu. A fost prin apoi în Paris pe 27 iunie 2022, dar a fost pus în libertate.
În acest dosar, care are ca obiect cererea de extrădare formulată acum de autoritățile judiciare românești, este al treilea termen. Primul a fost pe nouă mai, a fost amânat până pe 14 mai, iar apoi amânat până astăzi, când Prințul Paul ar trebui să se prezinte pentru a fi judecată această cerere de extrădare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰