Video Alimentul de Paşte din care poţi face un aperitiv nou. Cum putem transforma mâncarea rămasă după sărbători

Ca de fiecare dată după sărbători rămânem cu frigiderele pline. Chefii spun că în această perioadă mai mult ca oricând mâncarea gătită ar trebui "reciclată" ca să nu mai ajungă la gunoi. În continuare, risipa alimentară rămâne o problemă majoră pentru români, aruncăm fiecare în medie 130 de kilograme de alimente. 

de Iulia Pop

la 15.04.2026 , 21:25

"Frigiderul e plin dupa Paște, dar câte dintre lucrurile de aici mai ajung în farfurie". În formă actuală, prea puține. Așa că, inevitabil, o parte dintre preparatele de Paște ajung la gunoi. Chefii bucătari cred că soluția e simplă: mâncarea nu trebuie aruncată, ci reinventată.

Începem cu friptura de miel. "Aici avem resturi de la fripura de miel, le punem in tigaie, cu unt, cimbru, ulei de masline. Vom face un ragu și il vom servi alături de cous-cous pentru o masă mai lejeră după atâta friptură grea".

Când e uşor rumenită, carnea de miel se stinge cu puţin vin, se adaugă piperi, sos de roşii, pătrunjel şi o lăsăm să fiarba câteva minute. În alta oala, așteaptă la înmuiat într-o supă de legume, cous-cousul, ce devine garnitura noului preparat. 

Articolul continuă după reclamă

"Hristos a Înviat. Adevarat a Înviat.. Asta trebuie sacrificat". Sau reciclat. Chef Remus Tomici ne propune un aperitiv nou: ouă pane. "Jumătățile de ou le vom da prin făină, ou și pesmet panko apoi le vom prăji. Iar din gălbenușuri, alături de ton vom face o pastă de ton, cu gălbenuș, vom umple ouăle și le vom pune pe un pat de salată verde cu un dressing de iaurt".

Avem și desert. "Aici avem lapte, tapioca, un piculeţ de zahăr vanilat şi puţină sare, coaja de la un lime. Am făcut o budincă foarte simplă". Iar în ea va fi băgat cozonacul rămas de la Paște, stropit cu puţin lapte. După 2 ore la frigider, avem un desert pe cât de arătos, pe atât de gustos.  

"O ideea este că atunci când ați gătit mâncarea să o și consumați, să nu o mai răciți, să nu o mai păstrați pentru încă o zi pentru că nu ar mai fi în regulă", spune Remus Tomici, chef. 

În a treia zi de Paște, ouăle roșii, cozonacul și mielul au intrat în cursa pentru ultima șansă. Dar, cu puțină imaginație și responsabilitate, au devenit preparate noi. Evităm risipă așa, extrem de mare, mai ales în perioada sărbătorilor. În România, se aruncă în fiecare an aprox 2,5 miliaone de tone de mâncare, asta înseamnă 129 de kg pe cap de locuitor.

Specialiştii mai au un sfat, dacă am cumpărat sau am gătit prea mult, am putea dona mâncarea celor care au nevoie de ea.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi asigurare obligatorie de locuinţă?
Observator » Evenimente » Alimentul de Paşte din care poţi face un aperitiv nou. Cum putem transforma mâncarea rămasă după sărbători