Exclusiv Neurochirurgul care a învins timpul. La 83 ani încă salvează vieţi: "Cât am mintea întreagă, profit de ea"

Într-un sistem medical plin de lipsuri, de la aparatură la oameni, un medic de 83 de ani vine zilnic la Spitalul Judeţean Ploieşti pentru a-şi consulta pacienţii. Deşi a ieşit la pensie de mai bine de două decenii, Valeriu Zaharia continuă să-şi pună viaţa şi priceperea la dispoziţia pacienţilor. Are mintea la fel de ascuţită ca-n tinereţe şi încă merge în vacanţe la schi. Urmăriţi povestea impresionantă a omului care a salvat, de-a lungul carierei, vieţile a peste 40 de mii de pacienţi.

de Redactia Observator

la 30.05.2026 , 21:50

Valeriu Zaharia a terminat Facultatea de Medicină la începutul anilor '70. În secundariat, echivalentul rezidenţiatului de azi, a ajuns sub aripa profesorului Constantin Arseni la spitalul care astăzi îi poartă acestuia numele. Prima şi cea mai grea experienţă din carieră a fost cutremurul din 77.

"La Bucureşti am avut 172 de bolnavi, dar eram cu trei colegi. Asta a fost educaţia de la Arseni, a zis: vrei să scape bolnavi? Stai lângă ei. Dacă te duci şi faci program de 8-12, aia-i alimentară", a povestit medicul neurochirurg Valeriu Zaharia.

A înţeles încă de atunci că medicina e un stil de viaţă, iar bolnavul trebuie să fie mereu pe primul loc. Şi aşa şi-a şi făcut meseria. A hotărât să se întoarcă să profeseze în Spitalul Judeţean din Ploieşti în momentul în care a primit un telefon de la o rudă care fusese trimisă la zeci de kilometri distanţă pentru un consult.

Articolul continuă după reclamă

"Mi-au dat telefon la 1 noaptea: băh, mă trimit la Buzău. Am zis domle, nu se poate. Într-un spital să trimiţi un bolnav ca să-i facă un consult când eu, acum câţiva am spus: domle, sunt disponibil eu", îşi aminteşte Valeriu Zaharia.

Pacienţii săi scapă, de cele mai multe ori, fără operaţie, Specialistul nu recurge la intervenţia chirurgicală decât în ultimă instanţă. Până acolo, are trei paşi de la care nu se abate niciodată: consultaţie, investigaţie, decizie. Fiecare dintre ele, cu suficient timp alocat.

"Unii scapă. Şi cel mai bun exemplu îl aveţi în faţă. Eu am o hernie de disc care e clar de operat. A rămas pe loc, dar nu mai am clar ce aveam acum şase ani", susţine medicul neurochirurg.

Dramele colective care au zguduit istoria Ploieştiului au fost puncte de cotitură în cariera lui Valeriu Zaharia. În 1983, 27 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi aproape 40 au fost răniţi într-o explozie la o instalaţie de piroliză.

"Eu am avut accidentul de la Teleajăn", a mărturist Valeriu Zaharia.

Doi ani mai târziu, o altă explozie la Combinatul Petrochimic a omorât 29 de oameni şi a lăsat cu sechele pe viaţă alte câteva zeci.

"Am avut accidentul de la Petrolul, la Dezasfaltare am avut 75 de pacienţi, eu n-am dormit 10 zile. Aveam bolnavi. Oameni cu creier pe-afară, oameni care-aveau leziuni în cap şi mi-au scăpat toţi", a povestit medicul.

În a 11-a zi pe baricade, neurochirurgul mărturiseşte că a ajuns el însuşi la urgenţe. S-a recuperat, din fericire, în câteva zile. Tot în anii 80 a avut şi primul contact cu Nicolae Ceauşescu, în momentul în care prima doamnă a suferit un accident şi s-a ales cu traumatisme craniene.

"Eu am fost, l-am dus pe profesor, care a fost chemat s-o vadă, când a avut accidentul.

Profesorul i-a spus lui Ceauşescu în prima zi: domnule preşedinte, du-te dumneata şi-ţi vezi de treburile dumitale, că soţia dumitale n-are nimic în cap", a mărturisit Valeriu Zaharia.

La începutul anilor 2000, Valeriu Zaharia a ieşit la pensie. Dar la muncă  nu a renunţat niciodată.

"Eu am ieşit cu o pensie mizerabilă de neurochirurg, de 1.300 de lei. De râdeau şi femeile de serviciu de mine", recunoaşte medicul.

Neurochirurgul Valeriu Zaharia merge iarna în vacanţe la schi. În puţinul timp liber pe care îl are, joacă şah cu prietenii. Nu are de gând să se retragă decât atunci când nu va mai putea salva bolnavi.

"Dacă simt că mintea mea nu mai merge, deocamdată văd că nu-mi dă rateuri. Cât am mintea întreagă, e păcat să nu profit de ea", a concluzionat medicul neurochirug.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă temeţi de un nou incident cu dronă în România?
Observator » Sănătate » Neurochirurgul care a învins timpul. La 83 ani încă salvează vieţi: "Cât am mintea întreagă, profit de ea"