Video Cum s-a transformat ciclonul aducător de potop în doar un episod de toamnă cu ploi torențiale
Orele critice au trecut, aşadar. Până mâine dimineaţă însă, harta României rămâne colorată în galben. După ce mesajele Ro Alert au curs, iar peste 6.000 de români au fost evacuaţi din calea potopului, cel mai rău scenariu nu a devenit realitate. Au fost însă ploi torenţiale, temperaturile au scăzut cu mai bine de 10 grade, la normalul perioadei, iar la munte a nins ca-n poveşti.
Cu câteva ore înaintea codului roşu de furtuni, autorităţile au scos pe străzi artileria grea: buldozere, excavatoare şi autospeciale de pompieri.
Rând pe rând, oamenii din localităţile din judeţul Galaţi, distruse de viitură acum două săptămâni, au fost duşi de jandarmi în sala de sport din Slobozia Conachi.
"Stăm şi noi ca să nu ne plouă şi nu mai stăm cu gândul că vine şi ne ia apa", spune un localnic.
În centrul de comandă de la Slobozia Conachi autorităţile monitorizează în timp real evoluţia şi traseul furtunii. Cine nu a vrut să plece, a fost evacuat cu forţa.
- Vremea 30 septembrie - 14 octombrie 2024. Se încălzeşte în toată ţara, apoi revin ploile la final de săptămână
- Alertă de inundații în ţară, până marți la ora 12.00. Cod portocaliu pe râuri din Vaslui, Galați, Tulcea...
- Jumătate de ţară, sub avertizări cod galben de ploi torenţiale în următoarele 24 de ore. Ninsori şi viscol la...
6.000 de oameni evacuați
Oamenii din 23 de localităţi au primit ordin de evacuare. Până la miezul nopţii au fost evacuaţi peste 6.000 de oameni, din judeţele Galaţi, Vaslui, Braşov şi Argeş. Iar aproape 100 de şcoli au rămas închise astăzi.
Paza bună a trecut însă primejdia rea. Ciclonul anunţat de meteorologi n-a fost decât startul oficial al toamnei.
"Din punctul meu de vedere s-a acționat profesionist ca la carte și mă bucur mult că am luat niște măsuri preventive astfel încât să excludem pierderile de vieți omenești", a declarat premierul Marcel Ciolacu.
"Situația e spre îmbunătățire noi la ce ne-am așteptat scenariul cel mai rău care era luat în considrare de noi nu a avut loc și asta e foarte pozitiv. Toate măsurile care s-au luat evacuarea dublarea la unitățile de pompieri era o reacție normală. Reacția noastră nu se adaptează scenariului cel mai optim altfel am sta acasă de fiecare dată sperând că nu se întâmplă nimic și câand se întâmplă o să fim intrebați dar de ce n-ați făcut?", a declarat Raed Arafat, șeful DSU.
Furtuna a făcut probleme, de altfel, în toată ţara. În judeţul Botoşani, mai multe drumuri au fost blocate de copacii puşi la pământ de vijelie. Din cauza ploii, o stradă s-a surpat în sectorul şase din Capitală.
În Brăila, 6 localităţi au rămas fără curent, iar în Constanţa, faleza din Năvodari a fost înghiţită de ape. Din cauza vântului, toate porturile au fost închise.
La munte, primul episod de zăpadă
Dacă într-o parte a ţării e toamnă veritabilă, la munte s-a aşezat iarna. Pe Transalpina, au ieşit deja utilajele de deszăpezire.
A nins noaptea trecută între Rânca și Obârșia Lotrului. Acum pe Transalpina la Cota 2.000 sunt minus 3 grade, e ceață și vântul bate cu putere.
Prima zăpadă a venit şi în Bucovina. De la pensiuni, pasuri şi mănăstiri, toate fac parte acum dintr-un peisaj idilic.
Acum, Dunărea este cea care ne mai dă emoţii, după ce nivelul apei a început să crească. Vârful viiturii va fi atins pe 2 sau 3 octombrie, cu un debit total estimat de 9.500 de metri cubi pe secundă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰