Cum să treci peste o DESPĂRŢIRE!
Toată lumea a trecut la un moment dat prin experienţa unei despărţiri. Pentru cei mai mulţi, acest lucru a fost ceva peste care au trecut cu greu.
Toată lumea a trecut la un moment dat prin experienţa unei despărţiri. Pentru cei mai mulţi, acest lucru a fost peste care au trecut cu greu.
Recent, specialiştii au făcut studii în acest sens şi au descoperit că există un motiv serios pentru care o persoană suferă după despărţirea de partener. Studiul a arătat că în timpul undei separări, anumite regiuni ale creierului sunt activate într-un mod asemănător sevrajului. Cu alte cuvinte, suferinţa nu se duce numai pe plan emoţional, ci şi în plan psihic.
Încearcă să scapi de furie prin diferite metode. Nu lăsa durerea să te copleşească, ci încearcă să te detaşezi de situaţie. Un alt lucru important de făcut este să identifici lecţiile pe care le-ai învăţat din relaţie şi să nu mai repeţi greşelile.
Găseşte motive de bucurie în lucrurile din jurul tău. Înconjoară-te de prieteni şi foloseşte timpul liber pentru a-l dedica pasiunilor tale. Deschide-ţi mintea şi sufletul, fiindcă nu se ştie niciodată ce altă persoană te va face iar să zâmbeşti şi să te simţi special.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰