Video Cum se circulă în această dimineață în București: Restricții de trafic și aglomerație la unele intrări în oraș
Pentru că este marţi, iar bucureştenii sunt obişnuiţi cu aglomeraţia din trafic, aceștia sunt norocoși, astăzi, pentru că vor avea parte de drumuri libere, acum că elevii sunt în vacanță. Există și restricții de trafic în anumite zone de lângă Capitală, dar și din țară.
Bucureștenii au parte de o veste bună, încă de la prima oră a dimineții. Traficul este lejer, unul dintre principalele motive fiind faptul că elevii sunt în vacanță. Sunt și restricții de circulație, atât în Capitală, cât și în țară. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează, marţi dimineaţa, că circulaţia rutieră este oprită pe DN 1R, între localităţile Beliş şi Poiana Horea, în judeţul Cluj, din cauza mai multor copaci care au căzut pe carosabil la kilometrul 34+037 metri, ca urmare a vântului puternic. Zona este semnalizată corespunzător.
"Dacă ne-am obișnuit sa fie aglomerat, ei bine, astăzi vin cu altfel de vești. Ne aflăm în zona de nord a Capitalei, o zona intens circulată în mod normal. Se circulă bine în aceste clipe, bucureştenii au început să plece la serviciu însă traficul este destul de lejer. De altfel, în majoritatea zonelor din Capitală se circulă bine în această dimineață. Faţă de alte zile din timpul săptămânii, trebuie să recunoaștem că traficul este destul de liber, iar acest lucru este în principal datorat faptului că elevii se află în vacanță. Așteptăm valori de trafic ceva mai crescute în oraş începând cu ora 9, dar și după amiază, între orele 15 si 19, interval în care bucureștenii ies de la serviciu și de obicei se formează ambuteiaje.
Șoferii bucureșteni trebuie să știe că astăzi, între orele 12-22 vor fi restricții de trafic pe strada Negustori din sectorul 2, acolo unde vor avea loc filmări pentru un film artistic. Traficul va fi întrerupt câte cinci minute la interval de 20 de minute. Centrul Infotrafic a anunțat că se aglomerează traficul la mai multe intrări în București, cum ar fi pe DN 1A, în localitatea Mogoșoaia, și pe DN7 în Chitila. În ceea ce privește situația din țară, centrul Infotrafic a anunțat că drumul DN 1R, între localităţile Beliş şi Poiana Horea, în judeţul Cluj, este blocat din cauza mai multor copaci care au căzut pe carosabil la kilometrul 34+037 metri, ca urmare a vântului puternic. Ei bine, indiferent de aglomerația din trafic, trebuie să știm că incidentele pot fi evitate doar dacă circulăm cu prudenţă", a transmis reporterul Observator Ana Grigore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰