Cum sunt întâmpinați turiștii pe litoral de 1 Mai. Pe multe plaje lipsesc terasele şi amenajările de bază
S-a încheiat minivacanţa de Paşte, dar vine 1 Mai, iar toată lumea e cu ochii pe litoral. Urmează deschiderea oficială a sezonului estival, un mic preview pentru cum ar putea arăta vacanţa de vară. Răspunsul cu siguranţă o să vă dezamăgească. Pe multe plaje lipsesc terasele, beach-barurile sau amenajările de bază: şezlonguri şi umbrele. Deși licitațiile pentru administrarea sectoarelor au fost organizate în februarie, o parte dintre operatori spun că nu au timp fizic să pregătească plajele pentru 1 Mai. La fel cum e în fiecare an, de altfel.
Cu două săptămâni înainte de startul sezonului estival, plajele de la malul mării sunt pustii. Niciun muncitor, niciun utilaj, nicio mobilizare. Motivul, spun adminostratorii plajelor, ar fi întârzierile licitaţiilor.
Pe de o parte, administratorii plajelor care primesc sectoarele zilele acestea spun că nu le pot amenaja pentru că licitaţiile au fost organizate mult prea târziu. De cealaltă parte, reporezentanţii Administraţiei Bazinale Dobrogea-Litoral, spun că umbrelele şi şezlongurile pot fi amenajate pe plajă, mai puţin beach barurile, pentru care sunt necesare forme legale.
În lispa condiţiilor, turiştii s-ar putea bucura doar de natura sălbatică, la fel ca la Corbu sau în Vadu. Dorin încă aşteaptă să primească sectoarele de plaje de la Apele Române. Este doar un prim pas. Mai are nevoie şi de alte avize să se pregătească pentru sezonul estival.
"Sperăm să le avem până la finalul săptămânii. Iar apoi să primim un aviz de amplasament pentru toate construcţiile de care avem nevoie pe plajă în așa fel încât turiştii să aibă: toalete, beach baruri, dușuri zone de agrement. De 1 mai nu cred că este posibil să amenajuăm sectorul de plajă pentru că este foarte greu. Este imposibil, uman vorbind", a declarat Dorin, administrator plajă.
Autorităţie sunt de altă părere. Timpul ar fi suficient. "Suntem în plină campanie de predare în momentul de faţă. Apele Române Dobrogea-Litoral nu întârzie o zi din tot procedeul acesta", a declarat Stelică Hagi, directorul Administraţiei bazinale de apă Dobrogea.
Astfel, turiştii vor găsi doar umbrele şi sezlonguri, chiar şi în cele mai populare zone, cum ar fi Mamaia Nord, în zona cluburilor, şi Năvodari. "Administratia Naţională Apele Române a scos la inchiriere 102 subsectoare de plaje. Plajele vor fi închiriate pe o perioadă de 10 ani, cu excepţia plajelor din Constineşti şi Vama Veche, care se închiriază doar pentru acest sezon festival", a declarat Anamaria Agiu, purtător de cuvânt Apele Române.
Câţiva administratori au vrut să fure startul şi au început amenajarea înainte să aibă undă verde de la autorităţi. Doi administratori de plaje au încercat să ridice beach barurile fără forme legale. Au fost prinşi, unul dintre ei a fost amendat cu 20.000 de lei, iar cel de-al doilea a refuzat să colaboreze, aşa că va fi indentificat şi sancţionat. În minivacanţa de 1 mai, sunt așteptați la mare 50.000 de turiști. La fel ca în fiecare an, nici acum... litoralul nu este pregătit pentru ei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
