Video "Dacă prind un om, îl sfâşie". Şacalii terorizează satele din sudul ţării: localnicii cer măsuri urgente
În timp ce oamenii din zonele de munte sunt terorizaţi de atacurile din ce în ce mai dese ale urşilor, în sudul ţării şacalii fac legea. Înmulțite fără control, sălbăticiunile caută hrană tot mai aproape de sate. Iar când dau iama în ferme şi stâne, ucid aproape toate animalele. Nici oamenii nu se mai simt în siguranţă. Localnicii cer măsuri urgente pentru limitarea pericolelor şi chiar modificarea legii vânătorii.
Urletele şacalilor se aud noapte de noapte în împrejurimile satelor din Dolj. Animalele sălbatice sunt coşmarul tuturor fermierilor din zonă care au ajuns să stea cu rândul de pază printre oi. Într-o fermă din localitatea Rojişte, de exemplu, haitele au ucis într-o singură noapte zeci de oi.
Şacalii s-au înmulţit necontrolat pentru că legea nu permite vânătoarea pe timpul nopţii
"Toate oile au fost aici! Astă noapte, la trei, la trei, patru au venit", spune un fermier. Iar oamenii se tem că atacurile vor continua. În această perioadă, mieii sunt ţinte sigure. "Se auzeau chiuind pe coastă, pe acolo. M-am speriat, cum să nu", spune unul dintre ciobani. "Sunt enorm, enorm de mulţi. Nu se mai feresc nici de tractoare, nu-i mai deranjează nici zgomotul, nu-i mai deranjează nimc", a declarat un localnic.
"Ajung în sat. Dacă prind un om, îl sfâşie", a declarat Ionel Nedelcu, primarul din Rojiște. Şacalii s-au înmulţit necontrolat pentru că legea nu permite vânătoarea pe timpul nopţii, ci doar ziua, când sălbăticiunile sunt ascunse în vizuini. "Săptămâna trecută am făcut o adresă către minister prin care am solicitat mărirea cotei fondului de vânătoare. Ar trebui să primim aprobare să îi vânăm și noaptea", a declarat Dan Diaconu, prefect Dolj. Până atunci însă, oamenii se descurcă cum pot. Cei care au utilaje agricole ies cu ele noaptea pe câmp, pentru a speria sălbăticiunile.
Iar ziua, împreună cu vânătorii, localnicii iau toate împrejurimile la puricat. "Am reuşit la nici 300 de metri de locul în care în urmă cu zece zile a fost atacată gospodăria omului, au reuşit să vâneze unul", a declarat Sorin Sandu, primar Călăraşi. Iar aceste atacuri din Dolj nu sunt singurele. Şi în Delta Dunării, şacalii înmulţiţi necontrolat au atacat o turmă de capre.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰