Antena Meniu Search
x

Daniel Dines, cel mai bogat român, l-a detronat pe Ion Ţiriac şi a apărut pe coperta revistei Forbes

Daniel Dines, fondatorul şi directorul general al companiei UiPath, a devenit, la vârsta de 47 de ani, cel mai bogat român, după ce l-a detronat pe Ion Ţiriac, în topul Forbes. Dines a apărut pe coperta celui mai nou număr al revistei Forbes, fiind denumite: 'Boss of the Bots'.

Alin Tarnovschi
de Alin Tarnovschi

la 12.09.2019, 11:49

Daniel Dines l-a întrecut pe Ion Ţiriac în top Forbes şi a devenit cel mai bogat român
Daniel Dines l-a întrecut pe Ion Ţiriac în top Forbes şi a devenit cel mai bogat român - Hepta

Daniel Dines, fondatorul şi directorul general al companiei UiPath, a devenit, la vârsta de 47 de ani, cel mai bogat român, după ce l-a detronat pe Ion Ţiriac, în topul Forbes.

Dines a apărut pe coperta celui mai nou număr al revistei Forbes, fiind denumite: 'Boss of the Bots'.

Averea lui Daniel Dines a explodat în ultimii doi ani, după ce compania sa IT, UiPath a primit investiţii uriaşe.

Dines deţine în prezent peste 20% din compania UiPath, care a fost evaluată de specialiştii Forbes la 7 miliarde de dolari, după ultimele investiţii obţinute.

Pe acelaşi subiect

Astfel, Daniel Dines ar deţine o avere de cel puţin 1,4 miliarde de dolari şi l-a depăşit pe Ion Ţiriac, a cărui avere a fost estimată la 1,1 miliarde de dolari, potrivit celui mai recent top Forbes.

Daniel Dines, cel mai bogat român potrivit top Forbes

În urmă cu doi ani, compania lui Dines avea sediul central în Bucureşti, 150 de angajaţi şi o valoare de aproximativ 5 milioane de dolari.

În prezent, sediul UiPath este într-un zgârie-nori situat pe Park Avenue în Manhattan (New York) şi are 3.200 de angajaţi în peste 30 de birouri în întreaga lume.

Anul trecut, compania românului a avut un profit de 155 de milioane de dolari, iar aşteptările specialiştilor arată că, în acest an, profitul ar putea fi dublu.

În luna aprilie, mai mulţi investitori de pe Wall Street au finanţat compania lui Daniel Dines cu 568 de milioane de dolari, transformându-l pe Dine în primul miliardar de boţi din lume şi cel mai bogat român.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Daniel Dines, cel mai bogat român, l-a detronat pe Ion Ţiriac şi a apărut pe coperta revistei Forbes