Video "Dar ce l-am luat pe băiețel!" A călcat cu mașina un cormoran, după care l-a chinuit. A vrut să îl facă zmeu
Un caz şocant de cruzime faţă de animale a avut loc în Delta Dunării. Un bărbat a intrat ilegal cu maşina pe o plajă din Sulina şi s-a filmat în timp ce chinuie un cormoran, specie protejată de lege.
"Ia să vedem. L-am dat cu roțile-n sus? Fai boala mea, cormoranii! Stătea în mijlocul drumului și dormea. Direct cu mașina. Ce s-a pus frână? Direct, accelerație. Ia să vedem băiatul. Ia să-l vedem pe băiețel. Auzi, l-am luat. Dar ce l-am luat pe băiețel! Hai să văd dacă îl mai prind pe ăsta. Unde p***a fugi, mă, cu tot, cu funie. He, he, he, he, he, he!", se aude bărbatul pe filmare.
Riscă o amendă între 2.500 și 5.000 de lei
Sunt imagini greu de privit. Bărbatul s-a filmat în timp ce interacționează agresiv cu un cormoran pe care l-ar fi lovit anterior cu autoturismul. În înregistrare, pasărea apare rănită, iar bărbatul o leagă cu o funie de gât și afirmă că intenționează o folosească pe post de zmeu. Totul s-ar fi petrecut într-o zonă aflată în Arealul Protejat al Rezervației Biosferei Delta Dunării, unde circulația cu autovehiculele este strict interzisă și se sancționează cu amendă între 2.500 și 5.000 de lei.
Imaginile au ajuns la reprezentanții RBDD din Sulina, care le-au transmis conducerii instituției de la Tulcea și au sesizat poliția animalelor din Tulcea. Capturarea, rănirea sau deținerea în captivitatea păsărilor sălbatice sunt strict interzise și constituie infracțiuni de braconaj sau cruzime, cum ați văzut în acest caz.
Cazul a strănit un val de indignare și readuce în discuție necesitatea protejării faunei sălbatice din Delta Dunării, una dintre cele mai valoroase arii naturale din Europa.
"Se pare că colegii mei cunosc persoana, motiv pentru care vom interprinde măsurile legale în sensul depunerii unei plângeri către poliţia animalelor, astfel încât să fie interprinse măsurile legale ţinând cont că fapta produsă constituie infracţiune. Avem şi acest aspect în vedere, faptul că a intrat cu maşina pe plajă, lucru total interzis. Amenda e între 2.500 şi 5.000 de lei", a declarat Florin Stăneață, guvernatorul Deltei Dunării.
