Video De ce a prins în rândul adolescenţilor provocarea Superman pe TikTok. Explicaţia unui psihoterapeut
O nouă provocare periculoasă, apărută pe TikTok, contextul perfect să tragem un semnal de alarmă. Ne reamintim că zeci de copii şi de adolescenţi au ajuns la spital, după ce s-au aruncat în viteză în braţele colegilor, care, de multe ori şi în mod intenţionat, nu i-au prins. Ce putem face totuşi ca să îi ţinem departe de pericole?
Este alertă în rândul medicilor după ce zeci de copii şi adolescenţi au ajuns la spital cu fracturi. Cu toţii au urmat o provocare virală de pe TikTok. Se aruncă în viteză pe braţele colegilor, care de multe ori îi scapă, uneori chiar intenţionat. Ieri şi azi, la un singur spital din Capitală, au ajuns 30 de tineri răniţi. Doi dintre ei au fost deja operaţi.
Psihologul şi psihoterapeutul Alina Pop: Aş merge pe două lucruri, înainte să le explicăm trebuie să înţelegem, să înţelegem etapa prin care ei trec şi de ce au această nevoie, în al doilea rând cred că încurcă amuzamentul cu pericolul sau pun egal între ele. Trebuie să înţelegem nevoile pe care le au în această perioadă şi anume că vor să îşi construiască prima etapă, să ştie cine sunt, îşi atribuie curaj putere şi caut contexte în care să demonstreze. Ne uităm la nevoie de autonomie unde nu mai întreabă părinţii dacă e bine să facă asta sau nu, apoi decid de unii singur. În al treilea rând au nevoie să dezvolte relaţii, să primească validare, acceptare, admiraţie de la colegi, şi prin astfel de videoclipuri o vor primi. Ne putem uita în cealalată parte, în această parte creierul se dezvoltă diferit există un decalaj între sistemul limbic care se ocupă de emoţii şi de căutarea plăcerii şi cortexul prefrontal care se ocupă de calcularea riscurilor, luare deciziei, ei nu au această capacitatea de a vedea cât de riscantă este situaţia şi caută această recompensare imediată, adrenalină, plăcere, distracţie.
R: În cazul adolescenţilor, ei au nevoie de "nu creier de împrumut" aşa cum spun specialiştii, la copilul mic e al părintelui, care spune ce e bine şi ce nu, în cazul adolescentului cum îl poate aduce părintele?
Alina Pop: Adolescenţii sunt mult mai atenţi la aprecierile şi cu vârstincii lor decât al părinţilor, ceea ce ne ajută aici e relaţia pe care am construit-o cu părinţii noştri, avem o relaţia bună, există o relaţie de siguranţă în care să simtă că poate să aducă experienţele lor de viaţă fără să primească certuri, critici, presiune atunci ei vor putea veni şi noi le vom putea împrumuta creierul nostru. Avem nevoie de o relaţie bună. Observăm ce adolescenţii au nevoie de foarte multă atenţie asta ne transmite mesajul că nu au primit-o suficient sau nu o primesc suficient acasă şi o vor căută prin comportamente de risc. Copiii care se expun la astfel de comportamente au un trecut traumatic, vorbim de neglijenţa, abuz acasă. Asta e explicaţia şi ei caută în colegii lor să primească atenţia pe care acasă n-au primit-o.
R: Ştiu că sunt copii care încearcă să facă tot pentru copiii lor, dar te trezeşti cu un copil care se comportă aşa, ce mai putem recupera? Ca să recuperezi lipsa de atenţie?
Alina Pop: Eu aş pune în balanţă ar fi activităţi extraculiculare care să conţină puţin de adrenalină, poate mergem la căţărat, la un sport de grup unde îşi pot arăta talentul, dar într-un mod controlat.
R: Ar fi un experiment interesant cel din Australia de a interzice adolescenţilor sub 16 ani să mai intre pe reţele. Vi se pare la limită, extrem?
Alina Pop: Din punctul meu de vedere mă uit la beneficii pentru că ar fi beneficii foarte mari. Vedem în rândul adolescenţilor care folosesc social media nicel ridicat de anxietate, de depresie, rata de suicid a crescut tocmai din cauza reţelelor unde ai caută împlinirea nevoilor de atenţie şi de validare. Din păcate sunt expuşi la un număr foarte mare de oameni, foarte multe comentarii, hate, şi cred că ar fi un lucru bun, treptat. Conferit alte activităţi, copiii să se întâlnească faţă în faţă, să facă jocuri împreună şi asta şi şcolile o pot face. Sunt atâtea platforme bune din care putea găsi o informaţie fără să ne expunem la riscurile la care supun social media.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰