Antena Meniu Search
x

De ce este Emil Boc nemulţumit de numirea unui prefect UDMR la Cluj

Nemulţumire mare la Cluj, după numirea unui prefect din partea UDMR. Cel mai supărat este primarul municipiului Emil Boc, care califică alegerea drept un gest de sfidare fără precedent al conducerii PNL faţă de organizaţia PNL Cluj.

de Monica Palade

la 05.03.2021, 16:29

De ce este Emil Boc nemulţumit de numirea unui prefect UDMR la Cluj - Hepta/Mediafax /Raul Stef

Într-un interviu pentru Napoca Live, Emil Boc s-a arătat supărat pe conducerea centrală a partidului, despre care spune că a umilit organizaţia PNL Cluj, care a adus mereu un scor bun la toate alegerile.

„Ce să zic? E fără cuvinte. E un gest de sfidare fără precedent al conducerii PNL faţă de organizaţia PNL Cluj. Eu am fost preşedinte al acestui partid din 2005 până în 2012, 7 ani de zile, dar niciodată Clujul n-a fost umilit, ca de altfel, niciodată, ca preşedinte de partid, n-am umilit organizaţiile politice care au adus scor politic la partid.

Emil Boc, poziţie fermă

Iar Clujul, că le place unora, că nu le place, a adus cele mai multe voturi în zestrea generală a PNL la toate alegerile. Deci organizaţia care aduce cele mai multe voturi pur şi simplu a fost umilită şi asta e o palmă dată tuturor colegilor mei din PNL care au muncit cu bună credinţă, ne-am străduit să ne facem datoria la toate tipurile de alegeri, iar conducerea centrală a partidului ne-a sfidat. Asta este în politică câteodată, dar asta doare.

S-au trecut nişte linii roşii la Cluj în relaţia dintre conducerea centrală şi PNL Cluj. Asta este vocea unanimă a tuturor colegilor. Este cruda realitate pe care o trăim”, a declarat Emil Boc.

Primarul Clujului a ţinut să precizeze că îşi doreşte ca noul prefect, Tasnadi Istvan Szilard, să respecte legea şi toate simbolurile naţionale şi că nu are nicio intenţie să tolereze vreun derapaj în caz contrar.

Cine este Tasnadi Istvan Szilard

Tasnadi Istvan Szilard a fost numit prefect de Cluj, miercuri, 3 martie, când a scris şi pe pagina sa de Facebook. “Este o mare onoare pentru mine faptul că Uniunea m-a numit în funcția de prefect al județului Cluj. De asemenea, este o mare plăcere faptul că mulți oameni m-au felicitat și mi-au urat o muncă rodnică! Vă mulțumesc tuturor din suflet.

Știu că această poziție este plină de responsabilități, de multă muncă și de provocări cotidiene, dar în același timp, fiecare provocare îmi dă putere, iar fiecare problemă poate fi rezolvată. Consider că este datoria mea să stabilesc o bună cooperare cu toate autoritățile publice locale din județ, cu organele statului și cu instituțiile publice deconcentrate.

De mâine lucrez pentru județul Cluj, județ care face parte din inima mea. Vreau să continuăm construirea județul Cluj împreună!

Joi, acesta a depus jurământul alături de cele două subprefecte, Irina Munteanu (PNL) și Camelia Sălcudean (PLUS). La ceremonie au participat lideri ai UDMR și USR PLUS Cluj, dar au lipsit cei ai PNL, nemulțumiți de faptul că funcția a revenit UDMR.

Tasnádi István Szilárd, este membru UDMR şi este de profesie avocat. Este membru al Baroului Cluj din martie 2016. Acesta are propriul birou de avocatură. Este membru al Comisiei de Etică și Disciplină al UDMR.

Fostul prefect, secretar de stat

Tasnádi István Szilárd l-a înlocuit pe liberalul clujean Mircea Abrudean, care a fost numit în funcția de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu, publicată în Monitorul Oficial.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » De ce este Emil Boc nemulţumit de numirea unui prefect UDMR la Cluj