Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A mai rămas o zi până la debutul noului sezon din Asia Express

De la probe fizice, la probleme de logică sau degustări deloc îmbietoare, concurenţii Asia Express au avut parte de un meniu complet în cel de-al treilea sezon. Un maraton al misiunilor greu de îndeplinit în care 18 vedete au luptat pentru supravieţuire timp de aproape două luni.

de Redactia Observator

la 14.02.2020 , 22:12

  • A mai rămas o zi până la debutul noului sezon din Asia Express
  • Concurenţii au trecut prin momente extrem de dificile

De la probe fizice, la probleme de logică sau degustări deloc îmbietoare, concurenţii Asia Express au avut parte de un meniu complet în cel de-al treilea sezon. Un maraton al misiunilor greu de îndeplinit în care 18 vedete au luptat pentru supravieţuire timp de aproape două luni. Cum i-au făcut faţă, descoperiţi în cel mai dur reality-show care debutează mâine seară, după Observator, la Antena 1.

Şi în acest sezon, Drumul Comorilor s-a dovedit a fi plin de provocări. Atât în Filipine, cât şi în Taiwan, concurenţii au fost nevoiţi să facă faţă unor altfel de tradiţii. Nico şi fiica sa, dar şi Alex Abagiu şi prietenul lui au descoperit pe pielea lor ce înseamnă să alergi îmbrăcat în sirenă. Gustul preparatelor tradiţionale, de la balut la tofu fermentat, i-a făcut însă pe toţi să ducă repede dorul mâncărurilor de acasă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Vloggeriţele Alina Ceuşan şi Carmen Grebenişan şi-au exersat talente nebănuite pictând animale. Iar producerea vestitului ulei de peşte le-a făcut să strâmbe din nas. Şi Răzvan Fodor s-a întrecut pe sine. A condus o maşină militară legat la ochi. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nouă perechi de vedete au pornit în lupta pentru marele premiu de 30.000 de euro, în cel mai dur reality-show din România. Asia Express dă startul călătoriei pe Drumul Comorilor, mâine, de la ora 20:00, pe Antena 1.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » A mai rămas o zi până la debutul noului sezon din Asia Express