Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Descoperire sinistră pe şantierul viitorului spital din Vaslui. Arheologii au dat de 260 de schelete umane în timpul săpăturilor

Peste 260 de schelete umane au fost descoperite în ultimele patru luni cu ocazia descărcării arheologice a zonei unde urmează să se construiască Spitalul nr. 2 din municipiul Vaslui.

de Redactia Observator

la 02.09.2024 , 17:05

- CJ Sibiu

Cercetarea arheologică a început în luna aprilie, când, cu ocazia unor lucrări de construcţii demarate în zonă şi sistate ulterior, au fost descoperite 13 schelete umane, 12 adulţi şi un copil. Specialiştii Muzeului Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui au anunţat la acel moment că nu există indicii potrivit cărora este vorba despre o eventuală groapă comună, ci despre un fost cimitir.

"Au fost efectuate săpături şi până la sfârşitul descărcării arheologice s-au adunat până în 270 de schelete umane. S-au făcut prelevări, au fost etichetate şi transmise la Iaşi pentru determinări. Este vorba despre un fost cimitir cu mai multe nivele de înhumare", a declarat, luni directorul Muzeului Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui, Ramona Mocanu.

Cu ocazia săpăturilor au fost descoperite şi o serie de obiecte care vor fi prezentate în cadrul Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice "Acta Moldaviae Meridionalis", care urmează să aibă loc în cursul lunii septembrie.

Articolul continuă după reclamă

Lucrările de construcţii la Spitalul 2 Vaslui au fost reluate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Evenimente » Descoperire sinistră pe şantierul viitorului spital din Vaslui. Arheologii au dat de 260 de schelete umane în timpul săpăturilor