Update Diana Șoșoacă, acuzată că a oprit vaccinarea în Răchiteni, comună caratinată: "Niciun mort până acum, dar ei închid o localitate. Nu vă e rușine, mă?"
Senatoarea Diana Ivanovici Șoșoacă a reușit să oprească vaccinarea în comuna Răchiteni din județul Iași, pe 4 septembrie, după un live pe Facebook în care a catalogat campania de imunizare drept "un experiment social".
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Update 18:30 - Comunicatul CNCAV, după live-ul Dianei Șoșoacă: "Ca urmare a evenimentului înregistrat la un centru de vaccinare din comuna Rachițeni, județul Iasi, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) face următoarele precizări: Este regretabil faptul că se încearcă aducerea campaniei de vaccinare într-o zonă a speculațiilor, a răspândirii de informații false, acuzații nefondate și calomnierea cadrelor medicale implicate în procesul de vaccinare a populației. Astfel de fapte se produc în contextul creșterii considerabile a ratei de infectare în rândul populației și a efortului depus în tot acest timp pentru susținerea ritmului de vaccinare la nivel național.
CNCAV dezaprobă ferm acțiunile care aduc atingere derulării procesului de vaccinare, act medical care trebuie derulat într-un mediu favorabil și sigur, în beneficiul cetățenilor, a sănătății publice.
Încă de la începutul pandemiei, personalul angrenat în procesul de vaccinare și-a concentrat eforturile dedicate asigurării sănătății publice, constant, iar preocuparea pentru asigurarea indicelui de acoperire vaccinală necesar limitării răspândirii maladiei COVID-19 reclamă recunoaștere, respect și apreciere din partea tuturor celor care beneficiază de serviciile publice de sănătate.
În acest sens, ne manifestăm întreaga susținere și încurajăm sesizarea imediată a instituțiilor abilitate asupra actelor care pot aduce atingere procesului de vaccinare și siguranței personalului care încadrează centrele de vaccinare, la nivel național. Aceste situații pot genera reale prejudicii morale și profesionale specialiștilor din domeniul sănătății, dar și cetățenilor care aleg vaccinarea, soluția sigură și eficientă pentru ajungerea la normalitate".
- Chestorul Senatului a fost fugărit și prins de Diana Șoșoacă în Parlament, după ce i-a luat sacul de morgă....
- Diana Șoșoacă, cu un sac negru la moțiunea din Parlament: "Morții din spitale, așa-zis de Covid, au fost...
- Membrii Comisiei Juridice a Senatului s-au încuiat cu cheia în sala de ședințe de teamă să nu intre Diana...
Știre inițială: "Jos masca! Jos masca! Jos mascarada! La pușcărie! Primarul la pușcărie! Fără vaccinare!”, a scandat Diana Șoșoacă, flancată de susținători. Senatoarea a făcut și o transmisie live pe Facebook din comuna despre care susține că e circumscripția ei. ”Cea mai mare minciună a secolului", a tunat Diana Șoșoacă, despre carantina de la Răchiteni. Senatoarea a ținut să le spună oamenilor că nu e nicio persoană infectată în localitate.
"Auzi, cică 5.7 la sută infectați. Pe bune? Păi la o comună de aproape 1.800 de locuitori ar însemna să fie nouă persoane vezi Doamne bolnave. Niciun mort până acum, dar ei închid o localitate. Pe hârtie, că în rest se circulă ca în codru, asta ca să înțelegeți, este cea mai mare farsă a secolului. [...] Nu vă e rușine mă, să mințiți oamenii? Asta e localitate carantinată? Nu vezi pe nimeni, nu vezi poliție...", a fost de părere Șoșoacă.
Potrivit RFI, care îl citează pe directorul DSP Iași, Vasile Cepoi, oamenii s-au speriat și nu s-a mai vaccinat nimeni în respectiva zi: "Avem probleme, ultima situație nedorită este intervenția doamnei senator Șoșoacă la Răchiteni, care a blocat o acțiune de vaccinare a persoanelor care și-au exprimat această dorință, prin prezența ei cu un grup mai mare de oameni care nu le-a permis acestora să intre să se vaccineze. Din păcate, este o acțiune ilicită".
Diana Șoșoacă se opune vaccinării, oficialii DSP susțin că spitatele se umplu de pacienți COVID
Între timp, Spitalul de Boli Infecțioase din Iași redevine unitate COVID, din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus. "Constatăm că incidența cazurilor este într-o continuă creștere. Spre exemplu, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică am depășit 50 de cazuri pe zi de infectați. Numărul internărilor crește, de asemenea, iar media internărilor în ultima săptămână este de peste 15 internări pe zi. Numărul deceselor se menține la un număr relativ constant, dar suficient de mare încât să nu creștem numărul de paturi de la Terapie Intensivă pentru că se eliberează locuri prin decesul celor internați. A crescut numărul pacienților internați în spital la peste 120 de pacienți internați. Capacitatea Spitalului de Boli Infecțioase este la limită, deschidem secția pentru COVID în ATI de la Spitalul CFR și Pavilionul 7 care era păstrat pentru alte categorii de boli infecțioase fără COVID. Va fi transformat în COVID, cu excepția pavilionului HIV, SIDA, care rămâne cu această destinație", a explicat Vasile Cepoi.
Trei minori cu forme moderate de COVID la Spitalul de Copii din Iași
"Sunt trei pacienți internați cu forme moderate ale bolii COVID-19, cu vârste între cinci și șapte ani. Au o formă moderată, sunt sub tratament, medicul anestezist, coordonatorul sectorului COVID îi monitorizează. Având în vedere că avem experiența valului 3, noi spunem că suntem pregătiți. Vom vedea care va fi incidența, sperăm că va fi una mica. De la 1 octombrie putem extinde sectorul ATI, COVID și tampon-COVID, zona roșie și zona de suspect. Teoretic, la două săptămâni după începerea școlii vom fi cu toate spațiile pregătite pentru eventuala creștere a numărului pacienților pozitiv COVID-19", a explicat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii, potrivit sursei citate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰