Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Din 7 mai, vaccinare fără programare. Cei peste 60 de ani la orice oră, restul - doar în intervalul 14.00 - 20.00

Valeriu Gheorghiţă a anunţat că, din 7 mai, se modifică modalitatea de prezentare la centrele de vaccinare, iar persoanele de peste 60 de ani se vor putea veni la orice oră, fără programare, pentru imunizare. Şi cei din afara acestui interval de vârstă se pot prezenta fără programare, însă în intervalul 14.00 – 20.00.

de Veronica Micu

la 04.05.2021 , 15:02

Din 7 mai, persoanele de peste 60 de ani se vor putea vaccina fără programare - Facebook / Guvern

Se schimbă modalitatea în care populația se poate vaccina, a anunțat marți medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România. În loc de programare prin platforma online, începând de vineri, oamenii se pot prezenta direct la centrele de vaccinare.

"Începând de vineri, 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare, pentru că vineri se face aprovizionarea pentru sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil vom stabili ca persoanele de peste 60 de ani să se poată prezenta direct fără programare la centrele de vaccinare (…) și se pot prezenta pe tot parcursul intervalului de lucru, adică 08:00 – 20:00. Restul persoanelor se vor prezenta după ora 14:00 până la finalul programului de lucru (ora 20:00 – n.red.).

Nu vreau să existe nemulțumiri. Persoanele care au prioritate vor fi cele deja programate, însă suplimentar se vor elibera bonuri de ordine celor care se prezintă direct la vaccinare. Dacă, de exemplu, un centru are 120 de locuri capacitate de vaccinare și 50 de persoane sunt deja programate, pentru restul de până la 120 se eliberează bonuri de ordine. Pot fi trecute, eventual, persoanele pe o listă suplimentară și să se prezinte eșalonat, a doua zi, a treia zi", a precizat Valeriu Gheorghiță.

Articolul continuă după reclamă

Coordonatorul campaniei de vaccinare a menționat că această posibilitate de vaccinare va crește numărul de doze de ser irosite, pentru că se va merge pe o estimare medie a consumului. În plus, Gheorghiță a subliniat că dacă oamenii aleg această modalitate nu este și garantată vaccinarea în aceeași zi, întrucât totul depinde de câte persoane se prezintă la centrul respectiv de imunizare.

Pe acelaşi subiect

Valeriu Gheorghiță: Au fost notificate 500.000 de persoane care au fost în lista de așteptare și nu au reușit să-și confirme programarea

Valeriu Gheorghiță a transmis că 500.000 de persoane, care au fost în lista de așteptare și care nu au reșit să-și confirme programarea, au fost notificate prin SMS și email.

“În ceea ce privește platforma de programare, după cum știm a fost optimizată la sfârșitul săptămânii trecute și există în acest moment posibilitatea ca o persoană să modifice centruld e vaccinare pentru cea de-a doua doză, pentru rapel.

De asemenea, au fost transmise celor 500.000 de persoane care au fost în lista de așteptare și care nu au reșit să-și confirme programarea, au fost notificate prin SMS și email. De asemnea, au fost în total transmise peste 709.000 de SMS-uri către persoanele care au fost în listele de așteptare și care nu și-au finalizat programarea. Diferența este din cauza beneficiarilor care au declarat același număr de telefon”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Cea mai bună rată de vaccinare, în Bucureşti

Valeriu Gheorghiţă susține că cea mai bună rată de vaccinare este în Bucureşti, cu peste 30%, Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, Timiş, Braşov, Sibiu, Constanţa, toate fiind peste media naţională. El a afirmat că 25.000 de persoane se află înscrise pe lista de aşteptare în platformă, iar cele mai multe sunt în Bucureşti, Mureş şi Cluj. 

“În momentul de faţă sunt peste 25.000 de persoane care se mai regăsesc pe lista de aşteptare. Avem cele şase judeţe care au cele mai multe persoane înscrise pe listele de aşteptare, în Bucureşti mai sunt circa 7967 de persoane pe lista de aşteptare, în Mureş aproape 5.000 de persoane, Cluj – peste 3.000 de persoane, Galaţi – aproape 2.000 de persoane, Prahova – 1.400, Argeş – 135 de persoane. Au fost notificate în total peste 1.777.000 de persoane, prin sms, care au fost înscrise pe listele de aşteptare şi şi-au confirmat programarea 1.333.000 de persoane ceea ce înseamnă un randament al aşteptărilor din listele de aşteptare de circa 75%”, a dr. Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că Bucureşti are cea mai bună rată de acoperire vaccinală, urmat de Cluj, Timiş şi Braşov.  

“Avem un procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză de peste 20%, 20,33% din populaţia eligibilă care a fost vaccinată cu cel puţin o doză. Avem 11,93% persoane care au fost vaccinate cu o singură doză şi 8,39% persoane care au fost vaccinate cu schema completă cu cele două doze. Avem peste două milioane de persoane care au fost vaccinate cu schemă completă ceea ce înseamnă obţinerea beneficiilor maximale după vaccinarea împotriva COVID-19. Am făcut o evaluare a ratei de acoperire vaccinală la nivel judeţelor. În municipiul Bucureşti, în momentul de faţă, este cu o rată de acoperire vaccinală de 31%, dacă comparăm cu rata de acoperire din celelalte judeţe, nu mă refer la municipii, este cea mai mare rată de acoperire vaccinală din ţară, urmat de judeţul Cluj cu 28%, Timiş – 22%, Braşov – 22%, Sibiu – 21%, Constanţa – 21%. Sunt primele şase judeţe cu o rată de acoperire vaccinală peste media naţională”, a conchis Valeriu Gheorghiţă.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Din 7 mai, vaccinare fără programare. Cei peste 60 de ani la orice oră, restul - doar în intervalul 14.00 - 20.00