Video "Dintr-o dată a început să urle". Dezastru pe bulevardul Maniu, după o șicanare în trafic. Nouă mașini făcute praf și o tânără însărcinată la spital
Accident de proporţii în Capitală. O maşină ieşit de pe banda de mers şi a lovit 9 autoturisme parcate, după care s-a rostogolit pe asfalt. Într-una din maşinile avariate se afla o tânără însărcinată, care a ajuns de urgenţă la spital. Şoferul vinovat a reuşit să iasă singur din maşina făcută praf. Surse din anchetă susţin că totul s-a întâmplat după o şicanare în trafic.
Accidentul s-a produs în miez de noapte pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în apropiere de intersecţia cu strada Apusului. Un şofer care circula cu viteză a pierdut controlul direcţiei, în urma unei şicanări în trafic, spun surse din anchetă. Autoturismul a părăsit banda şi a lovit 9 maşini parcate pe marginea bulevardului şi un scuter.
Autoturismul a părăsit banda şi a lovit 9 maşini parcate
Maşina bărbatului s-a răsturnat pe şosea, însă nu a mai aşteptat intervenţia salvatorilor. A spart geamul cu piciorul şi a ieşit singur din maşina făcută praf. S-a ales doar cu câteva zgârieturi.
"Prietena noastră pe care a luat-o salvarea, fiind gravidă era în BOLT. A zburat maşina peste ei şi a ricoşat pe celelalte. Şi dintr-o dată a început să urle! Şi zice: accident în faţa mea, a sărit peste noi", a declarat prietena unei victime.
Proprietarii au avut un şi ei un şoc când au văzut în ce stare sunt maşinile lor.
Poliţiştii au deschis acum un dosar penal pe numele şoferului care a produs accidentul, iar o anchetă va stabili cu exactitate cum s-a întâmplat totul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰