Directorul unei "companii de interes strategic naţional" şi-ar fi falsificat studiile în dosarul de angajare. Prejudiciu de aproape un milion de lei
Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova este acuzat că a prezentat acte de studii falsificate la depunerea dosarului de angajare. Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985 000 de lei.
Procurorii au făcut vineri dimineaţă trei percheziţii în judeţele Giurgiu şi Dolj, într-un dosar penal în care se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, de către o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei companii de interes strategic naţional, conform Parchetului ICCJ.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru news.ro că cel vizat este directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, Bogdan Bratu. Acesta a fost ridicat de poliţişti. Este vizată depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente.
De ce este acuzat Bogdan Bratu
"În cursul zilei de 23 aprilie 2021, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează 3 percheziţii domiciliare în judeţele Giurgiu şi Dolj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, de către o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei companii de interes strategic naţional", a anunţat Parchetul ICCJ.
Obiectul cercetărilor îl constituie inducerea şi menţinerea în eroare a instituţiei, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente.
Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985 000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la angajator, urmând a fi completat şi stabilit în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză.
Acţiunea beneficiază de sprijinul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰