Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Directorul unei firme din Vaslui s-a răzbunat pe mai multe oi şi capre. Le-a călcat cu maşina, după ce le-a prins pe terenul lui

Directorul unei firme este cercetat de poliţiştii din Vaslui după ce a lovit intenţionat cu maşina mai multe ori şi capre care intraseră pe un teren agricol deţinut de societatea comercială pe care o conduce.

de Redactia Observator

la 10.01.2023 , 18:16

Cum s-a "răzbunat" pe oi şi capre Cum s-a "răzbunat" pe oi şi capre - Shutterstock

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Biroului Protecţia Animalelor Vaslui cercetează un bărbat, bănuit de comiterea infracţiunilor de “uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept” şi “rănirea cu intenţie a animalelor”

Cum s-a "răzbunat" pe oi şi capre

“În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii vasluieni au stabilit că, la data de 3 ianuarie 2023, la ora 09.45, persoana cercetată, bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în localitatea Sălcioara, comuna Banca, judeţul Vaslui, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, înmatriculat în municipiul Bucureşti, ar fi urmărit şi acroşat mai multe ovine şi o caprină, ce ar fi pătruns şi păşunat pe un teren agricol, aflat în extravilanul localităţii Zorleni, deţinut de către o societate comercială, la care persoana cercetată deţine calitatea de director”, a transmis IPJ Vaslui, potrivit news.ro.

Articolul continuă după reclamă

În urma impactului o oaie a murit, iar trei capre şi o oaie au fost rănite. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Directorul unei firme din Vaslui s-a răzbunat pe mai multe oi şi capre. Le-a călcat cu maşina, după ce le-a prins pe terenul lui