Video Distracția de 1 Iunie începe mai devreme. În Capitală are loc parada tramvaielor de epocă
Iar copiii încep distracţia de ziua lor în avans. Parada tramvaielor de epocă, joaca de-a poliţiştii, multe concerte şi ateliere îi aşteaptă încă de astăzi în tot Bucureştiul.
Vorbim așadar despre o călătorie în timp, pentru că parada tramvaielor de epocă este o activitate dedicată copiilor.
Este o activitate dedicată copiilor, această paradă a tramvaielor care circulă astăzi prin București, pe vechiul traseu al primei linii electrice din Capitală.
Au plecat la orele prânzului de la depoul Victoria și au ajuns în Piața Sfântul Gheorghe. Sunt câteva sute de copii care s-au urcat, dar și părinți, în aceste mijloace de transport în comun.
Vorbim despre șapte tramvaie de epocă. Toate sunt vechi, cel mai vechi fiind din 1912 și a circulat zeci de ani pe liniile de tramvai din București.
Oamenii sunt entuziasmați. Cei mici sunt bucuroși că pot vedea astfel de "mașinuțe", cum le spun unii dintre ei, pe străzile Capitalei. Iar părinții și bunicii sunt nostalgici, pentru că unii dintre ei au prins aceste mijloace de transport în comun pe traseu.
Astăzi sunt activități peste tot în București, în toate sectoarele. În Sectorul 1, în Sectorul 3, iar Calea Victoriei este transformată într-un spațiu de joacă pentru copii.
Activitățile vor continua și mâine. În ceea ce privește STB, copiii de până în 18 ani au gratuitate pe mijloacele de transport în comun, inclusiv București City Tour.
Sunt activități și la Gara de Nord, în Parcul IOR, la un festival UniFest, la fel și în Piața Victoriei, precum și în sectoarele 1 și 6.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
