Video Distracţie cu parfum de regrete la mare: "O iubesc pe fosta mea din toată inima, o iubesc! Iolanda, te iubesc"
Început de sezon în forţă la mare! 30 de mii de turişti s-au distrat în cluburi sau pe nisip în acest weekend. De atâta fericire şi-au făcut declaraţii de dragoste, unii chiar... fostelor. Mai greu a fost cu trezirea dimineaţă. Din fericire, soarele a fost mai generos azi la mare, prilej pentru primul bronz din acest an.
A fost o petrecere continuă azi-noapte, în toate staţiunile. În Mamaia, staţiunea preferată a vedetelor, cluburile au fost din nou neîncăpătoare.
Lora: Atmosfera este perfectă, afara este răcorică asta înseamnă că ne permitem să ne mişcăm mai mult decât de obicei.
Levent Sali, actor: Startul petrecerilor. Te duci la start si daca ai prins startul bine clar esti bine pana la vara.
Kelly, iubita lui Sali: M-am îndrăgostit de el în Los Angeles şi am venit aici pentru că este iubirea vieţii mele şi am făcut ce mi-a spus Dumnezeu să fac, să vin în România. Foarte frumos în România.
- 1 mai se simte cel mai bine în Vama Veche. Tinerii s-au distrat până în zori: "Vama are ceva al ei special"
- Pe litoral, ca-n Capitală: "La 14 grade, apa e caldă. Sunt obişnuit din Bucureşti". Frigul şi vântul nu au...
- Au început petrecerile pe litoral. După doi ani de pandemie s-au ridicat toate restricțiile
În Costineşti, marea petrecere a fost în aer liber.
George Carabelea, organizator: Am ajuns la 20.000 de oameni. Organizarea a însemnat o misiune mică raportat la numărul de participanţi. O muncă titanică, dar cu rezultat pe măsură.
Distracţie cu parfum de regrete la mare
Şi dacă tot era filmat, un tânăr şi-a luat inima-n dinţi şi a mărturisit întregii ţări ce of are pe inimă.
Tânăr: O iubesc pe fosta mea! O iubesc pe fosta mea din toată inima, o iubesc! Iolanda, te iubesc din toată inima mea! (trimite pupici) Te iubesc!
Reporter-tânăr: - Aici dorm.
-Nu vă e frig?
-Nu, mi-e foame rău de tot, dar vreau să beau.
- Iolanda, te iubesc!
Alexia a împlinit 19 ani şi a sărbătorit cu prietenii în Vama Veche.
Pentru mulţi dintre petrecăreţi, a fost ultima noapte de distracţie la mare până la vacanţa de vară.
Tineri: Eu, sincer, aş veni şi mâine. Eu zic să ne prelungim cazarea cu o zi...
Eu zic să nu că avem treburi. Ne distrăm şi noi un weekend, dar până la urmă, viaţa-i viaţă.
Iar dacă noaptea s-a prelungit până aproape răsărea soarele, dimineaţa a început... la prânz, în Vama Veche.
Reporter-tineri: Aţi dormit la cort?
- Da. A fost destul de ok, dar am stat îmbrăcate mai gros.
- Ăsta-i farmecul din Vamă?
- Aşa, trăieşti mai libertin.
- Eu unul n-o să dorm azi.
- Nu ai găsit niciun loc de cazare?
- Nu am căutat. Am venit azi-dimineaţă şi mâine dimineaţă plec.
Şi dacă tot au venit, n-au vrut să rateze o baie în mare.
Turist: Merge. Creşte imunitatea.
Iar imunitatea se ţine şi cu peşte care sfârâie pe grătar.
Spre bucuria turiştilor, vântul de ieri s-a mai îmbunat azi.
Turistă: E bună, un pic răcişoară, dar e bine.
Deşi vacanţa a fost scurtă, sunt şi norocoşi care au bifat şi muntele, şi marea.
Turist: Amândouă au farmecul lor, marea oferă aerosoli, muntele ozon.
Distracţia de 1 mai se termină, dar valurile îi aşteaptă pe turişti şi de-acum încolo.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰