Video DN 25 din Galaţi, în continuare închis din cauza viiturii. Maşinile luate de puhoi au apărut pe câmpuri, după ce apele s-au mai retras
Furia apelor nu se opreşte. Nici nu au reuşit să treacă de inundaţiile devastatoare de weekendul trecut, că o nouă viitură a lovit şi alte localităţi din judeţul Galaţi. Meteorologii au emis un nou cod galben de ploi torenţiale pentru nord-estul ţării şi cod portocaliu de inundaţii. În plus, mai multe drumuri naţionale sunt încă închise.
Pe DN 25, care sâmbătă a fost acoperit de ape pe o porţiune de câţiva kilometri, apa măsura 3-4 metri. Viitura a venit cu o atât de mare putere şi într-o cantitate atât de mare de apă încât pur şi simplu a împins autoturismele de pe şosea pe câmp.
Autoturisme ieşite la suprafaţă
Acum, odată cu retragerea apelor au început să iasă şi ele la suprafaţă. Din fericire, şoferii şi pasagerii au reuşit să se salveze. Sunt probleme în continuare pe acest drum, nu este singura porţiune inundată, iar drumarii aşteaptă să poate interveni. Utilajele cu care au venit sunt dotate cu accesorii ca pentru deszăpezire.
Noaptea trecută a fost alertă în judeţul Galaţi, după ce a plouat torenţial o oră. În localitatea Cuca s-a produs o viitură, dar de o mică amploare faţă de cea de sâmbătă. Au fost inundate câteva curţi, apoi apa s-a retras. În Pechea, oamenii au stat pe podul din localitate pentru a vedea dacă creşte apa şi dacă urmează să se dea alarma. probleme sunt în continuare în judeţ. În prezent, sunt peste 1000 de pompieri, plus jandarmi şi poliţişti care participă la acţiunile de înlăturare a nămolului din curţi şi case.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰