Video DNA: Generalul Cătălin Zisu, tun de milioane de euro. Lucrări cu preţuri umflate, care nu au mai avut loc, la Cimitirul Ghencea
Un scandal penal de proporţii zguduie Armata Română. Sunt percheziţii acasă la unul dintre cei mai influenţi generali din România. Vorbim despre şeful logisticii armatei române, generalul cu 3 stele Cătălin-Ștefăniță Zisu. Mascaţii au intrat peste el în acestă dimineaţă, într-un dosar instrumentat în secret. În acelaşi dosar, au loc descinderi la domiciliile altor 21 de persoane, bănuite că ar avea legături cu faptele investigate, inclusiv fiul generalului.
Este vorba de un dosar de abuz în serviciu instrumentat de procurorii militari ai DNA în care este acuzat unul dintre cei mai importanţi generali din armată este vorba despre generalul cu 3 stele Cătălin Ştefaniţă Zisu care potrivit anchetatorilor, între anii 2022-2023 ar fi atribuit un contract către o firmă deţinută de Ionel Olteanu.
Un contract care avea ca obiect lucrări de modernizare la cimitirul militar din Ghencea, însă, spun procurorii, că preţurile pentru lucrările respective ar fi fost supraevaluate în contract şi nici măcar nu ar fi avut loc în realitate. Implicat în dosar potrivit unor surse din anchetă ar fi şi fiul generalului care s-ar fi asociat cu Ionel Olteanu în acest contract pentru lucrările de la cimitirul militar Ghencea.
Au făcut procurorii încă de la primele ore percheziţii în 22 de locaţii din Bucureşti, Ilfov şi în Giurgiu şi percheziţiile au fost şi la Comandamentul Logistic Numit al Armatei, la un hotel al armatei unde ar fi cazat generalul Zisu şi la sediul companiei lui Ionel Olteanu care va fi cel mai probabil chemat la sediul DNA alături de generalul Zisu şi alte persoane implicate de corupţie.
Cătălin Zisu, unul dintre cei mai influenţi ofiţeri ai Armatei
- Averea generalului cu 3 stele Cătălin Zisu şi a soţiei sale. Zisu, vizat de o anchetă a procurorilor anticorupţie
- Dosarul lucrărilor de la Cimitirul Ghencea îi poate îngropa cariera generalului Cătălin Zisu, zis şi "Cash"....
- Percheziţii DNA la casa generalului Cătălin Zisu, într-un dosar de abuz în serviciu. Ancheta îl vizează şi pe...
- General polonez, demis după ce mine antitanc dispărute au fost găsite în depozitul IKEA. Ce arată rapoartele
- Virgil Bălăceanu, despre refacerea rezervei Armatei României: "Suntem întârziaţi". În ce condiții ar putea...
Generalul de 3 stele Cătălin Zisu este unul dintre cei mai importanţi comandanţi din structurile Armatei române, ocupându-se de Logistica MApN. Gradul de general i-a fost acordat la 37 de ani, fiind cel mai tânăr general din armata română
Numele lui a fost rostit în mai multe afaceri de răsunet, începând cu anii '90, şi mereu a activat pe lângă puternicii vremii – politicieni şi oameni de afaceri.
Cătălin Zisu a fost acuzat, printre altele, că ar fi controlat din umbră clubul Steaua şi că ar fi dirijat licitaţiile de închiriere a stadionului Ghencea, constituirea societăţii pe acţiuni SC FC Steaua SA ori schimbul de terenuri dintre Gigi Becali şi MApN.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰