Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Percheziţii DNA la casa generalului Cătălin Zisu, într-un dosar de abuz în serviciu. Ancheta îl vizează şi pe fiul acestuia

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, vineri, percheziţii în peste 20 de locaţii, printre care se numără şi Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei.

de Redactia Observator

la 14.02.2025 , 13:40

Percheziţii DNA la casa generalului Cătălin Zisu, într-un dosar de abuz în serviciu. Ancheta îl vizează şi pe fiul acestuia Percheziţii DNA la casa generalului Cătălin Zisu, într-un dosar de abuz în serviciu. Ancheta îl vizează şi pe fiul acestuia - Facebook / Pro Patria

UPDATE: ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 - 2023, a unor infracţiuni de asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora”, a transmis oficial DNA, într-un comunicat de presă.

Procurorii precizează că, ”urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 22 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale”. 

Potrivit surselor citate, ar fi vizate 21 de persoane într-un dosar în care se investighează infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu încheierea unui contract privind extinderea Cimitirului Ghencea Militar.

Articolul continuă după reclamă

Ancheta nu l-ar viza doar pe generalul Cătălin Zisu, ci şi pe fiul acestuia, în cauză existând suspiciuni cu privire la efectuarea unor lucrări în fals.

Pe acelaşi subiect

În paralel, în acelaşi dosar, au loc percheziţii la domiciliile altor 21 de persoane, care sunt bănuite de procurori că ar avea legături cu faptele investigate.

Cătălin Zisu, unul dintre cei mai influenţi ofiţeri ai Armatei

Generalul de 3 stele Cătălin Zisu este unul dintre cei mai importanţi comandanţi din structurile Armatei române, ocupându-se de Logistica MApN. Gradul de general i-a fost acordat la 37 de ani, fiind cel mai tânăr general din armata română. 

Numele lui a fost rostit în mai multe afaceri de răsunet, începând cu anii '90, şi mereu a activat pe lângă puternicii vremii – politicieni şi oameni de afaceri.

Cătălin Zisu a fost acuzat, printre altele, că ar fi controlat din umbră clubul Steaua şi că ar fi dirijat licitaţiile de închiriere a stadionului Ghencea, constituirea societăţii pe acţiuni SC FC Steaua SA ori schimbul de terenuri dintre Gigi Becali şi MApN.

La un moment dat, Gigi Becali a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că „Talpan e susţinut de aceeaşi persoană care a susţinut şi nesemnarea contractului. Are putere mare, numai că nu are la nivel de Guvern. E posibil să fie Zisu. Omul, când are bani, dacă mai are şi grad, dacă, să zicem e general, şi mai face şi 50-60 de milioane de euro, atunci cu acela nu poţi să te mai pui. Ăla are şi putere de grad, şi putere politică şi putere de bani. Ăla e puternic, tată, e greu. Zisu ăsta are el ceva, s-a făcut mare milionar, stă ascuns, dar e mare milionar. Dar poate trimite şi DNA-ul un control să vadă ce s-a întâmplat cu logistica Armatei, să vedem unde sunt miliardele, nenea Zisu. Toţi care s-au luat cu mine, toţi au căzut în belele. O să vedeţi. Toţi care îmi fac mie rele, toţi o să treacă numai prin belele”.

Pe de altă parte, în scandalul intern din Armată, Zisu a fost pus la zid fiindcă ar fi trecut în subordonarea Direcţiei pe care o conducea cele mai profitabile unităţi turistice (hoteluri, centre de sănătate, cămine). Acestea se aflau în administrarea unui Corp al Armatei existent în fiecare judeţ, la care aveau acces facil toţi militarii. Mai apoi, cadrele MApN n-ar mai fi avut permisiunea decât cu aprobarea generalului Zisu de la Logistică.

În august 2012, după ce a devenit premierul României, Victor Ponta l-a numit, prin decizie, pe generalul locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați fost nevoiți să renunțați la anumite produse alimentare din cauza scumpirilor?
Observator » Justiţie » Percheziţii DNA la casa generalului Cătălin Zisu, într-un dosar de abuz în serviciu. Ancheta îl vizează şi pe fiul acestuia