Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doctorița ucisă de iubit în Petroșani, condusă pe ultimul drum. Tânăra a fost strangulată până la moarte într-un cabinet veterinar 

Gelozia şi excesul de alcool l-au împins către un gest oribil. Un tânăr de 30 de ani din Petroşani şi-a strangulat iubita în timp ce aceasta se afla la serviciu, într-un cabinet veterinar, după ce femeia a decis că vrea să pună capăt relaţiei. Vă avertizăm că urmează detalii cu un puternic emoţional!

de Redactia Observator

la 12.12.2023 , 08:22

Sătulă de crizele de gelozie ale iubitului ei, tânăra a vrut să pună capăt relaţiei. Orbit de furie, după ce a dat pe gât câteva pahare, s-a dus glonţ la cabinetul veterinar în care lucra femeia, pentru a încerca să o convingă să-i mai acorde o șansă.

S-a lovit de un refuz categoric, aşa că a decis să o ucidă.

Ionela Draia, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara: În timp ce afla în incinta cabinetului veterinar al victimei, situat în municipiul Petroşani, a strangulat victima cu ajutorul unui şnur pe care-l avea asupra sa, producându-se asfixiere mecanică a căilor respiratorii, ce a condus la deces, iar ulterior, a sustras din cabinetul medical al victimei telefonul acesteia şi o legătură de chei pentru diverse tipuri de ială. 

Vezi și

Şi-a ucis iubita, apoi a încercat să-și pună capăt zilelor

Pe acelaşi subiect

Pentru a scăpa de consecinţe, imediat ce a săvârşit fapta a încercat să-şi pună capăt zilelor. A pus mâna pe un cuţit şi s-a înjunghiat în piept, însă teama l-a oprit de această dată: s-a ales doar cu o rană uşoară. Bărbatul a fost reţinut, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile. 

Ionela Draia, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara: În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi furt. 

Astăzi, femeia ucisă de iubit va fi condusă pe ultimul drum. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Doctorița ucisă de iubit în Petroșani, condusă pe ultimul drum. Tânăra a fost strangulată până la moarte într-un cabinet veterinar