DOCUMENT | Noile măsuri luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență: vaccinaţii, scutiţi de carantina de noapte
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 73 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.
Principalele măsuri se referă la creşterea pragului de incidenţă de la 4 la 6 la mie pentru interzicerea circulaţiei în afara gospodăriilor, dar şi excepţia de la carantina de noapte pentru persoanele vaccinate. Carantina de noapte se va impune atunci când o localitate trece de rata de 6 infectări la mie de locuitori, nu la 4 cum era până acum.
De asemenea, a fost crescută limita de vârstă până la care copiii trebui testaţi.
Principalele modificări propuse prin acest proiect de hotărâre vizează:
- creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
- creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori cu menținerea excepțiilor în vigoare
- creșterea vârstei până la care copii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.
- delimitarea, la nivelul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală
- introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.
Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență by Alexandru Badea on Scribd
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰