Doi bărbaţi din Argeş au crescut cannabis într-un solar, în propria locuinţă. Poliţiştii au găsit 25 de culturi
Descoperire neaşteptată în timpul unei percheziţii în localitatea Ștefănești, la locuinţa unor persoane bănuite de trafic de droguri. O persoană a fost arestată preventiv.
Polițiștii au descoperit o cultură de cannabis în timpul unei percheziții făcute în localitatea Ștefănești în locuința a două persoane bănuite de trafic de droguri de risc.
Indivizii cultivau cannabis în propria locuinţă
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate împreună cu procurorii DIICOT Pitești au făcut joi o percheziție domiciliară în localitatea Ștefănești, la locuința a două persoane bănuite de trafic de droguri de risc. În urma percheziției, au fost confiscate 25 de plante de cannabis, în diferite stadii de dezvoltare, 3 grindere, 5 grame de cannabis, porționate pentru consum, o țigaretă confecționată artizanal, conținând substanțe interzise, 3 telefoane mobile, precum și mai multe ustensile și instalații utilizate la întreținerea culturii, potrivit Mediafax.
Din cercetări a reieșit că, în perioada mai – iulie 2023, două persoane ar fi cultivat cannabis într-un solar din gospodăria proprie.
Procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a uneia dintre persoanele bănuite. Ulterior, vineri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus măsura arestării preventive față de persoana bănuită.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰