Doi bărbaţi la un pas de înec în staţiunea Olimp. Nou semnal de alarmă tras de specialişti
Doi bărbaţi au fost la un pas de înec, sâmbătă, în staţiunea Olimp, din Constanţa, fiind scoşi cu greu din apele învolburate ale mării.
- Numeroşi turişti au murit sau au fost în pericol de înec în apele Mării Negre.
Din primele informaţii de la faţa locului reiese că incidentele s-au produs pe plaja situată în apropierea unui renumit hotel. În incidente au fost implicaţi un bărbat de 42 de ani şi un bărbat de 44 de ani.
Cei doi bărbaţi au fost scoşi cu greu, din apele Mării Negre, de salvamari şi predaţi unor echipaje medicale aflate la faţa locului. De altfel, la faţa locului au intervenit un echipaj SMURD B de la Mangalia şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Despre bărbatul de 42 de ani s-a stabilit, în urma intervenţiei, că este conştient şi cooperant, nu are nevoie de atenţie medicală în mod expres, în timp ce pentru bărbatul de 44 de ani a fost necesar transportul de urgenţă, cu elicopterul SMURD, la Spitalul de Urgenţă Constanţa.
Cu această ocazie, specialiştii trag un nou semnal de alarmă în legătură cu pericolul care poate deveni Marea Neagră în cazul în care ne aventurăm prea tare sau ne supraestimăm calităţile de înotători în anumite circumstanţe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰