Două alerte de atac la graniţa cu România. Aronave F-16, ridicate de la sol. Se aud explozii dinspre Ucraina

În această dimineaţă au fost două alerte de atac lângă graniţa României, după ce Rusia a continuat să lovească teritoriul Ucrainei în apropierea frontierei. Populaţia din judeţul Tulcea a fost avertizată prin RO-Alert. ISU Tulcea precizează că în zonă se aud explozii provenite de pe teritoriul ucrainean.

de Redactia Observator

la 08.04.2026 , 10:29

Noi atacuri în Ucraina în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol - Captură video

Ministerul Apărării anunţă că au avut loc noi atacuri în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, fiind instituită o nouă alertă în zona de nord a judeţului Tulcea. Două avioane militare au fost ridicate de la sol, fiind urmărite 17 ţinte aeriene, dar care nu au pătruns în spaţiul naţional.

Ulterior, o nouă alertă a fost emisă în jurul ore 08:30, după ce Rusia a atacat din nou obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în partea de nord a judeţului Tulcea. La ora 08.32, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru informarea populaţiei din zona vizată”, a transmis Ministerul Apărării, într-o actualizare a situaţiei.

Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat la ora 08.43 de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene. Nu au fost detectate pătrunderi în spaţiul aerian naţional. Alerta aeriană a încetat la ora 9.28.

Articolul continuă după reclamă

Ce spune MApN

În primele ore ale zilei de miercuri,  8 aprilie, forțele Federației Ruse au atacat cu drone obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei, în zona de nord a județului Tulcea.

Două aeronave F-16 din serviciul de luptă poliție aeriană au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar sistemele antiaeriene au fost trecute în poziții de tragere.

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat IGSU în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, fiind transmis, la ora 3.44, un mesaj RO-ALERT.

Sistemele radar au monitorizat un grup de 17 ținte aeriene care au evoluat în zona de frontieră, fără să pătrundă în spațiul aerian național. Alerta aeriană a încetat la ora 5.10.

Forțele Ministerului Apărării Naționale rămân în continuare vigilente, menținând măsurile de supraveghere și coordonare necesare pentru protejarea populației și a teritoriului național.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sărbătoriţi Paştele acasă sau plecaţi în vacanţă?
Observator » Evenimente » Două alerte de atac la graniţa cu România. Aronave F-16, ridicate de la sol. Se aud explozii dinspre Ucraina