Două femei s-au înecat în Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Medgidia și Cernavodă. Una dintre ele era dispărută din aprilie
Zi neagră la Cernavodă și Medgidia, unde două femei, cu vârste de 49 și 53 de ani, și-au pierdut viața după ce s-au înecat în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Tragediile au fost descoperite în aceeași zi, joi, la 20 de minute distanță. La fața locului au intervenit echipaje SAJ, însă, din păcate, medicii nu au reușit să le salveze viețile. Deocamdată, nu se știe dacă între cele două victime există vreo legătură.
Primul cadavru a fost găsit pe mal joi, în jurul orei 12:10, și aparține unei femei de 49 de ani. Douăzeci de minute mai târziu, în jurul orei 12:30, polițiștii au primit o altă sesizare. În Canalul Dunăre Marea Neagră, în apropiere de Medgidia se află cadavrul unei femei, de 53 de ani.
Femeia găsită moartă la Cernavodă era dispărută din aprilie
"La data de 15 mai a.c., în jurul orei 12.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră se află cadavrul unei femei.Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie de 49 de ani. Ulterior, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați cu privire la faptul că în Canalul Dunăre Marea Neagră, în apropiere de municipiul Medgidia, se află cadavrul unei femei, de 53 de ani. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă", au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
În ambele cauze, polițiștii continuă cercetările.
Din primele informații, femeia găsită moartă la Cernavodă era dispărută și dată în urmărire din aprilie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰