Video Drumul din Valea Sohodolului, care leagă Gorj de Hunedoara, va fi reabilitat. Noua alternativă ocolitoare pentru Defileul Jiului
Am putea avea o alternativă la traficul aglomerat din Defileul Jiului şi sunt mulţi cei care vor să se bucure de peisajele superbe din zonă. Deocamdată se lucrează. Este un drum de munte, aflat la limita judeţelor Gorj şi Hunedoara, aproape inaccesibil.
Vorbim de un tronson de drum de 37 de km, care uneşte judeţele Gorj şi Hunedoara prin munte. Porneşte din localitatea Runcu şi ajunge până în Uricani, mai exact în Valea de Peşti, din Hunedoara. Odată ce va fi gata acest proiect, miile de turişti care ajung în fiecare vară în Cheile Sohodolului vor putea să ajungă mai departe, până în Hunedoara.
În prezent este asfaltată doar o parte din Cheile Sohodolului, dar nici aceasta nu este modernizată. Se fac lucrări în această perioadă. Acest tronson este foarte puţin circulat, dar nu e de mirare, având în vedere că vorbim de un drum forestier nemodernizat, şi de obicei doar pasionaţii de Off-Road vin în această zonă să se bucure de privelişte, munte, apă şi aer curat.
Este un drum judeţean, aşa că ambele Consilii Judeţene caută fonduri pentru asfaltarea acestui tronson. Consiliul Judeţean Gorj a alocat deja primele 20 de milioane de lei pentru lucrări şi utilajele sunt deja pe şantier, lucrează la zidurile de sprijin. Ar putea fi o alternativă acest drum pentru traficul aglomerat din Defileul Jiului, dar şi un traseu mult mai scurt.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰