Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"E bun, dar nu de nivelul Academiei". Mircea Cărtărescu reacţionează după ce a aflat motivele pentru care a fost respins

Scriitorul Mircea Cărtărescu, în prim-plan în aceste zile ca urmare a controversei apărute după respingerea sa din Academia Română, mulţumeşte celor care îi sunt solidari, scriitori, jurnalişti, cititori, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 14.02.2025 , 13:08

Mircea Cărtărescu reacţionează după ce a aflat motivele pentru care a fost respins Mircea Cărtărescu reacţionează după ce a aflat motivele pentru care a fost respins - Profimedia

"În ultimele zile am fost copleşit de căldura şi solidaritatea lumii noastre culturale faţă de mine. Vreau să mulţumesc aici, cu toată gratitudinea, tuturor celor care, din Academia română, din presă şi de pe reţelele sociale, mi-au fost zilele acesta alături", a scris el pe Facebook. 

Scriitorul Mircea Cărtărescu nu a primit, duminică, calitatea de membru corespondent, deşi secţia de Filologie a forului îl propusese cu unanimitate de voturi. Rodica Zafiu, preşedinte interimar al secţiei de Filologie a Academiei Române, a declarat pentru Edupedu: "Trebuia să ia 74 de voturi ca să aibă două treimi din numărul votanţilor şi a obţinut numai 73. Este o mare părere de rău pentru noi, pentru că a fost susţinut cu multă căldură de secţie".

Motivul pentru care a fost respins

Articolul continuă după reclamă

Contestatarii din forul academic au fost Valeriu Matei, membru de onoare şi directorul Editurii Academiei Române, şi scriitorul Nicolae Breban, membru titular din 2009, care au declarat, pentru Hotnews, că Mircea Cărtărescu "e un scriitor bun, dar nu de nivelul Academiei" şi că ar fi adus "insulte poporului român".

În spaţiul public, au apărut critici şi la adresa Academiei Române. 

Ana Blandiana, membru corespondent al Academiei Române, a criticat respingerea lui Mircea Cărtărescu după ce scriitorul nu a primit, duminică, suficiente voturi pentru a face parte din for. 

Şi scriitorul Radu Vancu a criticat forul academic, fiind de părere că „aşa cum arată lucrurile acum, e limpede că o mare parte din Academia Română e locuită de spiritul naţionalismului extremist de rit georgist. Ceea ce, dacă e adevărat (& Academia nu-mi dă motive să cred că nu e), e un eşec al tuturor conducerilor Academiei din '90 până azi”. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » "E bun, dar nu de nivelul Academiei". Mircea Cărtărescu reacţionează după ce a aflat motivele pentru care a fost respins