Observator » Evenimente » Surpriză la Jocurile Invictus! Echipa României a fost vizitată de Prinţul Harry al Marii Britanii

Surpriză la Jocurile Invictus! Echipa României a fost vizitată de Prinţul Harry al Marii Britanii

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 23.09.2017, 09:05 | Modificat la 23.09.2017, 10:03

Echipa României la Jocurile Invictus a avut un invitat surpriză la antrenamentul de ieri, din Toronto: Prinţul Harry al Marii Britanii.

Prinţul a stat de vorbă cu sportivii veterani români, i-a felicitat şi s-a fotografiat impreună cu ei. Militari români răniți în teatrele de operațiuni vor concura, la Jocurile Invictus, la şase discipline individuale: tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism şi înot. La acestea se adaugă, ca sport de echipă, volei din poziția șezând. Ceremonia de deschidere a jocurilor va avea loc astăzi în marea sală de la Air Canada Center din Toronto.