Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Efectul Popovici. Clubul Dinamo, luat cu asalt de părinţi ce au vrut să-şi aducă copii la înot: câte cereri au fost depuse în doar o oră

David Popovici a scris istorie pentru sportul românesc, în general, şi pentru înotul românesc, în particular. Popovici a câştigat aurul în proba de 200 metri, la Jocurile Olimpice de la Paris şi a adus României prima medalie în cadrul competiţiei, luni seară, 29 iulie.

de Redactia Observator

la 30.07.2024 , 16:44

Efectul Popovici. Clubul Dinamo, luat cu asalt de părinţi ce au vrut să-şi aducă copii la înot: câte cereri au fost depuse în doar o oră - Profimedia

David Popovici a reuşit o cursă incredibilă şi a câştigat medalia de aur la doar două sutimi distanţă de principalul său adversar, britancul Matthew Richards. Reuşita fabuloasă a lui Popovici a fost urmărită cu sufletul la gură de milioane de români, iar câţiva dintre ei au fost atât de impresionaţi încât a doua zi şi-au dus copiii la înot.

Potrivit biroului de presă al clubului Dinamo, club la care este legitimat David Popovici, marţi, 30 iulie, în intervalul 09:30 - 10:30 au fost depuse 42 de cereri de la părinţi ce voiau să-şi aducă copiii la înot. Conform datelor de la Dinamo, 30 dintre aceşti 42 de copii au sub 5 ani.

David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

Articolul continuă după reclamă

La doar câteva ore după ce a devenit primul bărbat român campion olimpic la natație, cucerind aurul în proba de 200 de metri liber, David Popovici a intrat, din nou, în bazin. Marți, 30 iulie, sportivul român a obținut un loc în semifinala probei de 100 metri liber, terminând primul seria a noua a calificărilor cu timpul de 47 secunde și 92 de sutimi, al treilea timp în clasamentul general. Pentru David Popovici urmează acum semifinalele la 100 metri liber, care vor avea loc tot astăzi, de la ora 21:30.

Înotătorul român a terminat primul seria a noua a calificărilor cu timpul de 47 secunde și 92 de sutimi, al treilea timp în clasamentul general. Printre adversari s-au numărat maghiarul Nandor Nemeth, britanicul Jacob Henry Whittle şi americanul Chris Giuliano. Popovici a plecat de pe culoarul 4, cel al favoritului.

Vezi jocurile olimpice de la Paris în AntenaPLAY pe canalele TVR* . Cu AntenaPLAY ai acces la canalele must carry, posturile Antena, dar și canale exclusive. Peste 70 de canale sunt disponibile acum. (*program retransmis în temeiul Legii audiovizualului)

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Efectul Popovici. Clubul Dinamo, luat cu asalt de părinţi ce au vrut să-şi aducă copii la înot: câte cereri au fost depuse în doar o oră