Video Electricieni şi ingineri care au făcut armata acum 20 de ani, chemaţi brusc la exerciţii militare. "Soţia mea s-a bucurat"
Au spus adio arme, după ce au făcut armata obligatorie, dar au fost chemaţi din nou la ordin. Rezerviştii care n-au mai pus mâna pe o puşcă au făcut târâş pe coate. Mulţi, au uitat însă cum e să facă la stânga împrejur. Cei care vor refuza refuză participarea la aceste antrenamente riscă să fie amendaţi.
După aproape 25 de ani de când au făcut armata obligatorie, Ionuț și Lucian au îmbrăcat din nou haina militară. De data aceasta pentru o zi de instrucție obligatorie, alături de alți 4.500 de rezerviști ai Armatei Române. Camarazii de arme au fost la trageri în poligoanele din Vrancea și Vaslui. Mulţi au avut însă probleme cu ordine simple şi direcţia.
Cristi Popovici, reporter Observator: Rezerviştii au primit echipamentul militar în această dimineaţă, apoi au făcut o parte de instrucţie teoretică cu sistemele HIMARS şi Ghepard, iar acum au ajuns în poligon pentru tragerile cu pistolul mitralieră.
Unii credeau că Armata va rămâne doar o amintire din tinereţe
Ionuț este electrician, Lucian - inginer silvic. Credeau că Armata va rămâne doar o amintire din tinereţe.
Lucian Zamfir, inginer silvic: Eu am rămas un pic uimit când am primit această hârtie, dar asta e. Ne-am prezentat şi e normal să fie aşa. Ne prinde bine după 21 de ani de la terminarea armatei. Ne-am reamintit despre cum era în armată, am retrait puţin clipele de atunci.
Ionuț Babeș, electrician: Eu am primit un ordin şi anul trecut, în 2022 pentru chemare şi asta am primit-o acum câteva zile. Şi, uite, astăzi m-am prezentat aici. Cred că fiecare bărbat trebuie să vină să îşi reamintească.
Exerciţiile nu au legătură cu războiul din Ucraina
Astfel de exerciții se fac anual în România și nu au legătură cu războiul din Ucraina, dau asigurări reprezentanții Ministerului Apărării.
Colonel Şerban Necula, Centrul Militar Zonal Vrancea: Cei care au executat serviciul militar şi cei care au activat în sistemul naţional de apărare au obligaţii militare prevăzute prin lege cadrele militare până la 63 de ani, soldaţii şi gradaţii profesionişti până la 55 de ani.
În caz de mobilizare, bărbaţii pot fi chemați la oaste
Toți bărbații din România care au făcut armata obligatorie sau au lucrat ca profesioniști fac parte din rezerva militară a ţării și, în caz de mobilizare, pot fi chemați la oaste.
- Aţi tras, aţi nimerit ţinta?
- Din păcate, nu! Pe lângă, de emoţii.
- Ce au spus soţiile când aţi văzut că mergeţi la armată pentru o zi?
- A mea s-a bucurat.
Cei care refuză sa se prezinte la apel riscă sa fie amendați cu sume până la 1.700 de lei. Numărul total al rezerviștilor este ținut secret de armată, în contextul războiului din Ucraina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰