Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Electrocutat pe un stâlp la 14 m înălțime, Dănuţ şi-a revenit după 30 de operații și luni de spitalizare

A renăscut după 30 de intervenții chirurgicale, aproape 3 luni de spitalizare şi altele de recuperare. Este povestea unui bărbat de 39 de ani din Caraș-Severin, care s-a electrocutat la 14 metri înălţime, cu 22.000 de volţi, în timp ce lucra la înălţime, pe un stâlp. Un accident de muncă aproape fatal s-a transformat într-o poveste spectaculoasă despre supraviețuire. O echipă de 15 medici de la Timișoara a făcut imposibilul posibil, iar salvarea lui este considerată un miracol.

de Nicoleta Males

la 07.03.2026 , 08:01

"M-am urcat în ziua aia pe stâlp, m-am legat şi în momentul în care am ridicat capul...", a povestit bărbatul.

Scenele dramatice se petreceau pe 19 septembrie 2025, în Caransebeș. Pe stâlp, la 14 metri înălţime este Dănuț Novăcescu, în vârstă de 39 de ani. Era în timpul serviciului când s-a produs nenorocirea.

Luptă contracronometru pentru viața lui

Articolul continuă după reclamă

"O singură imagine am, cu doi colegi care m-au dat jos. Unul în faţa mea şi unul aşa în stânga mea, în rest nu-mi amintesc absolut nimic", a spus Dănuţ Novăcescu, pacient.

În stare extrem de gravă, a fost dus iniţial la spitalul din Caransebeş, iar de acolo transferat de urgență la Timișoara, în unitatea de îngrijiri a pacienților cu arsuri. Aici, medicii au început o cursă pentru că arsurile sale erau grave.

"Vorbim de un risc vital major, prognosticul de supravieţuire a fost unul destul de scăzut. Asemenea caz este tot timpul o provocare pentru toată echipa care a fost implicată", a explicat Taskov Panche, medic primar. 

Tehnologie de ultimă generație, folosită în premieră într-un spital public

Pentru recuperarea sa s-au folosit în premieră, într-o unitate publică din România, tehnologii moderne de medicină regenerativă. Acum, Dănuţ zâmbește din nou. A stat mult în comă, iar pentru el timpul s-a scurs diferit. Dar a renăscut.

"Când vorbim de un asemenea caz niciodată nu există protocoale sau ghiduri specifice, fiecare pacient este o poveste în sine. Cu siguranţă acest pacient a prezentat o provocare suplimentară", a adăugat medicul.

Astăzi Dănuț este complet recuperat şi îşi poate strânge din nou în braţe cei doi copii – un băiețel, care făcuse un an chiar cu o zi înainte de accident, şi o fetiţă de 7 ani.

"Nu ştiu dacă îţi mai vine să crezi sau nu, singurul lucru de care te bucuri e fiecare clipă în care păşeşti şi eşti afară și vezi lumina", a transmis Dănuţ.

Medicii spun că evoluția sa este rară, mai ales la pacienții cu electrocutări la intensitate mare, iar Dănuț spune că abia așteaptă să se întoarcă la serviciu. Cert este că nu se va mai urca vreodată pe stâlpi de înaltă tensiune.

Nicoleta Males Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Când ar trebui să plafoneze statul prețul carburanților?
Observator » Evenimente » Electrocutat pe un stâlp la 14 m înălțime, Dănuţ şi-a revenit după 30 de operații și luni de spitalizare