Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video SUA au în Europa 100 de focoase nucleare. Sunt găzduite de cinci state NATO

Ţara noastră nu va intra sub umbrela nucleară a Franţei, cel puţin deocamdată. Preşedintele Nicuşor Dan a făcut anunţul după ce Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România a cerut referendum naţional cu privire la amplasarea acestor arme pe teritoriul nostru.

de Marius Gîrlaşiu

la 06.03.2026 , 19:41

Statele europene membre NATO sunt sub protecţia nucleară oferită de Statele Unite. Franța are propria umbrelă nucleară şi vrea să o extindă, iar România este printre ţările invitate la discuţii.

"În viitorul mediu nu se pune problema ca componente nucleare sa fie gazduite pe teritoriul nostru.

Încă din momentul în care România a intrat în NATO este protejată de umbrela NATO asigurată de SUA. A fi protejat de umbrela nucleară NATO nu presupune prezenţa unor elemente de natură nucleară pe teritoriul României, ca să fie foarte clar.", spune Nicuşor Dan, preşedintele României

Articolul continuă după reclamă

Cinci state din NATO găzduiesc în prezent 100 focoase nucleare care aparţin SUA. Acest program, prin care americanii au amplasat arme nucleare în ţări aliate din Europa, a început încă din anii `50, imediat după înfiinţarea NATO. Italia găzduieşte, de pildă, 35 de focoase nucleare, în Turcia sunt 20 în baza de la Incirlik, iar Germania, Belgia şi Olanda găzduiesc câte 15 focoase din arsenalul american. Important de menţionat: niciuna dinte aceste ţări nu are dreptul de a declanşa un atac nuclear. Decizia finală îi aparţine preşedintelui SUA, dar acesta are nevoie de aprobarea Congresului. De cealaltă parte, Federaţia Rusă a instalat arme nucleare în Belarus. Oficial, nu se ştie numărul exact, iar decizia de a declanşa un atac nuclear îi aparţine lui Vladimir Putin.

Opt state din Europa, toate membre NATO, şi-au anunţat, însă, intenţia să intre sub umbrela nucleară a Franţei. Printre ele Germania, Grecia şi Polonia.

"În primul rând, oferă partenerilor noștri posibilitatea de a participa la exercițiile noastre de descurajare. Aceasta poate implica, de asemenea, schimbul de informații, inclusiv dincolo de granițele noastre sau participarea forțelor armate convenționale ale aliaților noștri la activitățile noastre nucleare. În cele din urmă, ar putea permite desfășurarea de elemente din forța noastră strategică în teritoriile aliate.", explică Emmanuel Macronpreşedintele Franţei

Preşedintele Emmanuel Macron a explicat că ţările care vor intra sub umbrela nucleară a Franţei nu vor avea dreptul să apese butonul roşu.

"Conform Constituției noastre, această decizie aparține exclusiv Președintelui Republicii, responsabil în fața poporului francez.", adaugă Emmanuel Macron

Franţa are acum 290 de focoase nucleare şi a anunţat un program ambiţios de mărire a arsenalului său, având în vedere riscul crescut de conflicte la nivel global. Marea Britanie deţine peste 200.

Rusia dispune de peste 5.400 de bombe nucleare, iar Statele Unite - aproape 5.300. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Când ar trebui să plafoneze statul prețul carburanților?
Observator » Ştiri politice » SUA au în Europa 100 de focoase nucleare. Sunt găzduite de cinci state NATO